Literatura futilă şi alte chestii

… sau de ce era mai bună dictatura pentru literatură

Dragă Radule,

Ţi-am mai scris că nu ai pierdut mai nimic plecând înainte de vreme.

De atunci s-a mai întâmplat una – alta, dar în mare situaţia e neschimbată (adică neschimbat de nasoală) şi-ar trebui un mare filosof să descrie atâta mizerie – ciorapi peste tot.

Iar ai avut dreptate.

Tu ai fost atins de aripa profeţiei când ai scris despre literatura futilă. Pe atunci credeam că e un faux pas, un copil din flori al realismului socialist făcut la beţie cu Cântarea României. Între timp produsul bio(ideo)logic al anilor „de aur” a ajuns la senectute, are prestanţă, morgă (sau aşa crede) şi pile. Pilele sunt evident – tot politice. Şi futilul produce, măi frate, produce… câte o carte pe an pe cap de premiant, cad pădurile sub drujbe şi se scriu autografe. Vor zice că-s pizmaş, că eu nu sunt membru – nici în uniune, nici în uniunile mai mici, judeţene.

Las energiile negative în seama altora. Post-textualismul înfloreşte ce n-a visat Roland Barthes, Julia Kristeva şi Ţvetan Todorov la un loc. Acum învăţământul politic s-a mutat la tv. Lemnul din limbajul şedinţelor de partid – vezi anii auriferi – a fost prelucrat, tehnologia rumeguşului permite laminarea şi/sau turnarea.

Mai mult se toarnă, că avem tradiţie la turnat.

În schimb nu mai suntem duplicitari, că nu ajunge, acum se poartă multiplicitar, cu ochii la buget. Tânăra şi viguroasa noastră democraţie a produs schimbări de optică (şi de oftică): nu mai cântăm cel mai iubit fiu şi academiciana, acum, după fiecare numărare de voturi avem mulţi fii iubiţi şi o droaie de academicieni şi doctori, genoflexiunile sunt mai vioaie, că se îndreaptă în toate direcţiile, iar osanalele au prospeţimea numelor proprii schimbătoare.

Tinerii sunt tot furioşi, dar nu mai au acelaşi farmec.

O amendă la jandarmerie nu se compară cu securitatea de odnioară. Securitatea şi vodca erau pentru bărbaţi adevăraţi. Stalinskaya. Azi, studenţii contestă rectorul, popii, patriarhul, toată lumea pe toată lumea, dar cum e câte un protest tot la a doilea colţ de bloc şi un breaking news din jumătate în jumătate de oră, lumea s-a blazat şi stă tolănită, cu conserva de bere într-o mână şi cu telecomanda în cealaltă, asta dacă nu e pe facebook şi dă like. Nu s-a schimbat doar tehnologia, ci viziunea. Pe vremuri românii ar fi dat like Monicăi Lovinescu, lui Virgil Ierunca sau Neculai Constantin Munteanu. Acum dau like la orice, de la gazele de şist la căţeluşul Fifi care tocmai a făcut baie, pentru că e cool, nu?

Paradoxutrile funcţionează la cote normale. Toată lumea e de o sută de ori mai îmbuibată decât pe vremea noastră şi toţi se plâng de sărăcie. 60% au declarat că-l preferă pe Ceauşescu, – e clar că lumea a luat-o pe ulei. Noi trândăveam, eram obligaţi să ştim doar ultima cuvântare a lui Ceauşescu şi evident că nici pe aia nu o citeam, că spuneai orice, ziceai că e citat şi lumea aplauda, din moment ce nici ăia care ascultau habar nu aveau ce-a zis celmaiubitul, azi toţi se crizează din cauza ignoranţei, cu toate că trebuie să te pricepi la Feng Shui şi chestii ezoterice, să ştii că Isus a avut copii cu Maria Magdalena şi că ei conduc omenirea din umbră prin intermediul masonilor şi a altor organizaţii secrete, iar dacă nu ştii să faci proiecte europene eşti varză. (Asta e o expresie nouă care şi-a câştigat locul de frunte în vocabular.)

La fel e şi cu confuziile, sexul se confundă cu culturismul, democraţia cu tupeul şi ratingul cu spiritualitatea. Vorba lui Nikita Sergheevici, important e că se mai fierbe vodcă, ea are acum 40 de grade, nu mai are 38 ca pe vremea ţarului, iar unii cusurgii pretind că pentru 2 grade nu merita atâta revoluţie.

Eu te îmbrăţişez, odihneşte în pace.

Al tău,

Nemetzky