Politically incorrect: Prințul și Cenușăreasa

… sau de ce au bărbații nevoie de iluzia puterii

Ușurința cu care bărbații ajung la orgasm (în comparație cu partenerele) îi îndeamnă la superficialitate. Aceasta din urmă intră în contradicție cu modelul cultural inoculat prin educație, norme sociale, etc. – reprezentarea bărbatului puternic și ocrotitor. Argumentul 1 demostrează însă că în viața de zi cu zi nu e nevoie de prea multă putere, iar ocrotirea a devenit n atribut al societății postmoderne. Din moment ce avem instituții responsabile de liniștea noastră, individul nu mai are de ce să se amestece în treburile lor. Ar fi posibil să primească una peste nas. Cu alte cuvinte, partea masculină  a creației a intrat în șomaj tehnic. No problem. Nu mai avem cruciade, inventăm jocuri de weekend cu armuri și săbii de plastic și le comentăm după aceea la o bere și toată lumea e mulțumită. Varianta de paintball (jocul acela în care adulții se împușcă cu cartușe de vopsea) pe care o întâlnim de când lumea în riturile de împerechere ridicate la nivelul subtil al conștiinței umane este prințesa aflată la restriște. Fie că e prizonieră într-un turn păzit de dragoni sau tocmai i s-a blocat cardul, mașina sau mobilul – orice situație în care bărbatul poate interveni salvator e binevenită. Și irezistibilă. Avem impresia unor clipe importante și frumoase din viața noastră. Nivelul emoțional mereu ridicat e tonic. Până și monotonia traficului pare un menuet. Cuvântul magic e suflet. Sufletul nu are logică și nu e definit. Orice ai face din suflet scapă judecății ulterioare. Până la declic. Momentul, gestul infim care ne readuce cu picioarele pe pământ. Urmează concluzii grave asupra existenței. Uneori o ușoară depresie. Filmul se termină, se aprind luminile în sală, mergem acasă și ne culcăm devreme. Mâine urmează o zi grea. Și cine știe, poate altă prințesă aflată la restriște…