Politically incorrect: Viziuni greșite [2]

… sau de ce o improvizație rămâne ceea ce este

Nu poți minți pe toată lumea, tot timpul. Circumstanțele atenuante se acordă, dar nu la nesfârșit. Manipulați, împinși, înghesuiți, dar mai ales nepregătiți, am fost scoși din letargie de evenimentele din 89 și obligați să facem ceva. Am făcut ce-am știut: am improvizat. Am învățat arta improvizației de la viață. De pildă: în timpul studenției, am salvat situația la un simulacru de ședință UASCR (Uniunea Asociațiilor Studenților Comuniști din România) – o uniune care nu însemna nimic din moment ce toți studenții erau membri din oficiu – de obicei ședințele se țineau doar „pe hârtie”, dar din când în când venea câte un șef mai mare și atunci șeful de an alerga disperat după colegi să umple cât de cât sala. Era o adunare de „dare de seamă și alegeri” – la ce să dai seamă dacă n-ai făcut nimic? Șeful cel mare, intuind – cu experiența „muncii cu omul” că lucrurile erau în aer, sugerează să se trecă direct la planul de muncă pentru anul în curs. Șefa de an, o bună colegă și prietenă pe care am păcălit-o, măsluind voturile, să fie șefă, pălește și-mi șoptește (eram lângă ea, în prezidiu) – n-am plan de muncă. Normal că nu avea. Nimeni nu avea. Așa că am luat o foaie albă și am început să „citesc” vreo 18 puncte cu termene și responsabilități. Șeful cel mare, pricepând cacealmaua, nu mi-a cerut niciodată foaia și am ajuns fericiți la berile de după. E o banală anecdotă din studenția anilor 60. Ea demonstrează însă 2 lucruri. 1 – limbajul oficial și „bagajul de idei” al vremurilor era atât de îmbâcsit de clișee fără sens, că oricine (nu am darul improvizației și nu sunt un tip spontan) – oricine poate inventa un astfel de document „din burtă”. Am dat pe la examene, lucrări și alte ocazii, nenumărate citate din „opera tovarășului”. Au fost toate inventate, nimeni nu a comentat. 2. – pentru o astfel de impostură, la noi ești lăudat în loc să fii condamnat. Sistemul a „funcționat” până în 89, fiindcă nu aveam termen de comparație, dar a clacat lamentabil după… pur și simplu fiindcă socialismul nu e capitalism. Desigur, eu am fost și sunt un mizerabil, dar cum de n-au reușit milioanele de oameni de bine să facă altceva? Tot o întrebare retorică.