Politically incorrect: prejudecăți despre internet [1]


… sau ce e fals în descrierea internetului de către alții

untraceableInternetul este prezentat adesea ca unul din relele postmoderne care ar trebui – nu chiar să dispară, însă merită un tratament asemănător cu filmele pentru adulți, cu alte cuvinte protejați copiii și pe cei slabi de înger. Dacă dați un clic pe imaginea alăturată veți vedea trailerul unui thriller care vă prezintă tot felul de grozăvii care se întâmplă din cauza internetului, sau pe internet. Aici e cheia. Internetul nu e cauza. Cauza e natura umană. Internetul e doar un instrument, așa cum e pixul sau aparatul de fotografiat. Poate mai sofisticat, mai răspândit, dar tot instrument rămâne. Aud părerologi vorbind despre cei care stau ore întregi pe internet, dependenți, etc. Hm, interesant. Dar despre cei care stau ore întregi în cârciumă și sunt dependenți de alcool ce ne spuneți? Sau despre cei care iau cuvântul la orice ședință, despre orice și uită de ei vorbind? Știm că lumea e prefăcută. Larry Flint a fost acuzat că atentează la pudoare cu revistele sale erotice. Larry Flint tipărește acele reviste. Nimeni nu e obligat să le cumpere. Ele se vând în milioane de exemplare. Vina lui L.F.? Tot ce e rău vine din media. Concluzia: ziariștii sunt de vină. Cum poate un ziarist să oblige pe cineva să citească / asculte / vadă ceva ce nu-i place? Dacă ar fi să ne luăm după declarațiile semenilor noștri, posturile Trinitas ar trebui să fie lideri absoluți de piață. Când ați văzut ultimul program transmis de Trinitas? Și cine e de vină? Internetul e plin de pornografie. Dacă nu s-ar consuma, nu s-ar strădui nimeni să posteze pornografie. Internetul e plin de viruși și malware. Nimeni nu e obligat să descarce tot felul de „chilipiruri” cu care își infectează calculatorul. Problema e alta. Internetul permite acces direct, nemijlocit și nefiltrat (cenzurat) la comunicare și informații. Din această cauză fostele canale majore de informare (controlate, dirijate) pierd teren în fața internetului și asta nu le convine responsabililor cu sufletele. Gândiți-vă cum ar fi fost în 1989, dacă în loc de un singur canal de informare (Televiziunea Română Liberă), am fi avur posibilități infinite de transmitere și recepționare de informații?

6 gânduri despre „Politically incorrect: prejudecăți despre internet [1]

  1. Ai mare dreptate, Zorin! Celor care conduc lumea asta, pe faţa sau din umbră, nu le convine faptul că avem orice gen de informaţie ne dorim, la un click distanţă şi asta fără sa fim nevoiţi să facem un pas, măcar, în afara caselor noastre.

    Cu ideea din ultima frază n-aş prea fi de acord! E ceva vreme de când şi cea mai umilă cocioabă din creierii munţilor are acces la internet, dacă nu prin cablu, atunci „uaierles„ şi nu am deloc senzaţia că oamenii fac alegeri politice mai acătări.

    Dar e doar părerea mea şi accept ideea că este posibil sa nu văd eu imaginea de ansamblu. Vorba cântecului din moşi – strămoşi lansat de curând 😉 …O fi soare / Da` nu-l văd io…

    Apreciază

    1. Miza e între pullmedia și pushmedia. Lumea tradițională funcționează pe push. Există o entitate decidentă în privința conținutului programelor. Pull ar fi varianta democratică promovată de internet. Fiecare își ia ce dorește și … dacă dorește.

      Apreciază

  2. „Cinci gealaţi, îmbrăcaţi în negru şi cu măşti de schi pe figură, se urcă într-o dubă, merg 50 de kilometri pînă într-un loc izolat, intră prin efracţie într-o vilă, omoară întreaga familie, fură tot ce e de valoare, se urcă în dubă şi se pierd în noapte.

    După o lună, cinci indivizi, îmbrăcaţi în salopete cu siglă, se urcă într-o dubă identică, merg 50 de kilometri pînă la aceeaşi vilă, scot materialele şi uneltele şi încep renovarea locuinţei. Pe drum, la întoarcere, lovesc un copil care le-a sărit brusc în faţă de pe trotuar.”

    Cuvîntul cheie e „dubă”. Aceeaşi marcă, aceeaşi culoare, aceleaşi dotări. Duba e de vină sau de ajutor? În care caz? Din ce punct de vedere e într-un fel sau altul? Nu contează. Concluzia unanimă a „înţelepţilor” lumii e să nu se mai construiască dube, fiindcă astfel vom evita jafurile, crimele şi accidentele, iar dubele existente vor fi casate şi tirmise la cimitirul de maşini.

    Analogia cu Internetul şi cu orice altceva e suficient de clară, cred eu. Şi totul se poate rezuma în vechea şi mult prea adevărata frază: „guns don’t kill people – people kill people”.

    Între timp, toate autovehiculele moderne sînt echipate cu limitatoare de viteză şi urmărire 24/7 prin GPS, iar Internetul e spart în enclave naţionale cu ieşiri bine ecranate spre exterior, iar traficul e monitorizat şi înregistrat legal (inclusiv convorbirile telefonice). Bun venit în distopia lui Orwell!

    Apreciază

      1. Poate că Orwell în ’48 era un pic mai aproape de ideile vremurilor moderne, care deja erau evoluate faţă de cele din ’31 de pe vremea lui Huxley. Însă da, tot pe acolo sîntem, în aceeaşi sferă a celor puţini şi slabi, care au început să se teamă de cei mulţi şi oprimaţi. And the clock goes tick-tock… 🙄

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s