Politically incorrect: Prejudecăți despre internet [2]


… sau de ce unii sunt ostili față de tehnologie

image017Internetul înseamnă un paradox. Tocmai în era multinaționalelor, producția media revine la modelul arhaic al folclorului neinstituționalizat (sau asta e prima impresie). Evoluția aceasta nu este nici neașteptată, nici ilogică. Este limpede că firul roșu al istoriei universale este controlul majorității de către o minoritate. Tehnologia a modificat doar raportul, de la local la global. De la finanțe (bănci) la energie, bunuri de consum sau armament, producția și desfacerea sunt reglementate global și cine nu acceptă această reglementare este eliminat. [Notă: există și o contribuție românească la această tematică. Culmea, ea este legată de sfârșitul lui N. Ceaușescu. Acesta avea ambiția să-i convingă pe conducătorii de state din lumea a 3-a să se unească într-un nou sistem monetar, paralel cu FMI și Banca Mondială. Am mari rezerve dacă dictatorul a înțeles problema în profunzime sau vorbea din orgoliu. Oricum, prin acest amănunt el nu devine mai simpatic. Fapt este că de aici i s-a tras moartea. Nu putea fi lăsat să vorbească liber, la un proces, un om care se împotrivea sistemului global. A urmat episodul Târgoviște. ] În domeniul media, omenirea circulă cu 2 viteze. Comozii, care stau cu telecomanda în mână (sau dorm) și mobilii, care stau pe internet. Prima categorie nu pune probleme. I se servește meniul de manipulare calculat științific și cu efecte garantate. Partea a doua e o problemă aparentă. Pe net suntem liberi să comunicăm cui vrem și ce vrem, nu-i așa? Trăiască libertatea netului. Stop. Ea îi include și pe cei care urmăresc binele comun și deci ne urmăresc și pe noi. Iar noi nu (mai) gândim fără să lăsăm o urmă pe net. Am trimis toți turnătorii în șomaj tehnic, ne autodenunțăm zi de zi. Există victime colaterale de ambele părți. Lupta dintre autorii de literatură adepți ai selfpublishing-ului sunt în competiție pe viață și pe moarte cu cei din print, adică edituri, agenți, ierarhii și nu toată lumea la grămadă. Până și CNA-ul nostru a gândit ceva în acest sens când vorbește de gustul publicului vs. interesul public. Cine stabilește interesul public? Normal că nu-l va stabili opoziția. În dimineața asta mi-a trecut prin cap că particip la confruntare: brutari vs. mașini de făcut pâine. Eu îmi fac singur pâinea, așa cum o vreau. O pierdere pentru brutari. Un câștig pentru Moulinex. Viața merge înainte.

Un gând despre „Politically incorrect: Prejudecăți despre internet [2]

  1. Problema Internetului este dezinformarea în paralel cu cenzura. Au fost multe evenimente în lume care au fost înăbuşite în media globală şi cu foarte mare greutate au reuşit să transpară şi în Internet. Iar atunci cînd ceva „a scăpat”, au apărut imediat postacii de serviciu care au lansat ipoteze şi versiuni aiuristice, pentru a crea confuzie.

    Aşadar, în cine (sau ce) să mai ai încredere? În ziare online? Cu ce e mai greu să aberezi online decît pe hîrtie? Dimpotrivă, e mult mai simplu. Nici de corectură nu e nevoie, cu atît mai puţin de diacritice – dacă vorbim de românaşii noştri, media de un leu şi zece bani snopu’.

    Să ai încredere în „personalităţi”, în „formatorii de opinie” cu nume – pardon, pseudonime – răsunătoare? Doi la leu e mult spus – ăia scriu ce li se comandă sau ce cred ei că „prinde” la prostime, fiindcă nu-i interesează să „deschidă ochii” poporului, ci doară să adune click-uri, aşadar bani. Bani, bani, bani – totul se învîrte în jurul banilor, ei sînt scopul în viaţă, din fragedă pruncie.

    Uite un mic fragment din motivul pentru care profitorii ne-au urît şi ne-au furat, pînă la urmă, ţara: Ceauşescu în faţa comisiei europene

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s