Redux: ucide sau lasă-te ucis


… sau ordinea și limitele ei

lockout1Cam atât cu ordinea și stabilitatea contemporana. Adică: vai de credincioși. Nu înțeleg cum am fost capabili să ne uităm ani de zile la filme americane (la „video” bineînțeles) și apoi să ne închipuim în 89 că la noi capitalismul va fi un fel de basm de Ion Creangă, cu oameni cumsecade și autorități ca niște stâlpi ai moralei și că toate acele grozăvii pe care americanii le descriu în filmele lor se pot întâmpla doar la ei, niciodată la noi. Nu v-ați întrebat niciodată de la la ei există băieții buni și băieții răi, în schimb la noi trăiesc doar oameni de bine? În limitele educației primite prin Cântarea României (culme a pedagogiei socialismului multilateral dezvoltat de tip Ceaușescu) – personajele negative erau ori foști exploatatori ori străini, care contrastau puternic cu calitățile poporului nostru. Ordinea socială este limitată de capacitatea de înțelegere a indivizilor, dar și de obiceiurile lor, care devin a doua natură. Discursul duplicitar este a doua noastră natură.  Poate că după atâta exercițiu a devenit prima noastră natura, în planul 2 ajungând eventualele răbufniri când ne grăbim să negăm tot.lockout2 E la fel de neproductiv ca laudele fără sfârșit de pe vremea când eram condamnați la fericire generală. Demonstrăm că în continuare privim fără să învățăm. În toate aceste filme mesajul e unul singur: dacă vrei să scapi de băieții răi, nu e de ajuns să fii supărat, mai trebuie să dai niște pumni, să accepți să și încasezi câte ceva, fiindcă ordinea nu vine de la sine și nici de la sultan. De aceea mă întreb de ce zicem că ne plac filmele lor când răspunsul nostru preferat este nu vreau să fiu implicat? La noi are mare succes expresia m-am săturat de România. De ce nu se satură americanii de America?  Fiindcă ei nu au unde pleca. Modul de viață american este cel mai agreat, dar trebuie să plătești prețul. Prețul înseamnă că dacă modul tău de viață este amenințat, ripostezi. Nu aștepți să vezi cine câștigă și te dai de partea lui. Bănuiesc că vă întrebați dacă am văzut toate acestea în filmul Lockout? Nu, eu am văzut o un remake după Îmblânzirea Scorpiei de Shakespeare, cu replici bine scrise și efecte bine lucrate. Restul e speculația mea.

Anunțuri

Un gând despre „Redux: ucide sau lasă-te ucis

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s