Codul secret: Jurnalist, cea mai tristă profesie


pressJurnalistul e un om care ar trebui să spună adevărul, să caute adevărul și să lupte pentru adevăr. Proverb: adevărul supără pe om. Deci jurnalistul ar trebui să supere tot timpul pe toată lumea. Minunat, dacă jurnalistul nu ar trebui să mănânce, să se îmbrace și să locuiască undeva. Minimum atât. Să mai adăugăm că, precum unele ordine călugărești, jurnalistul ar trebui să depună un legământ de sărăcie? În fine, dilema căreia nu i-am dat niciodată de capăt: pe cine va urmări publicul, pe ziaristul onest, dar mai puțin talentat, sau pe ziaristul corupt, dar genial? Răspunsul – ar trebui să fie și onest și talentat reduce deja considerabil numărul candidaților potențiali la această profesie. Încă nu ne-am împăcat bine, sau nu, cu dilema 1 și apare dilema 2: ziaristul, oricât de liber profesionist (freelancer) ar fi el, are nevoie de un ziar, un post de radio sau tv (mai nou și mediul online) care să-l publice. Altfel va deneni celebru ca Miron Costin sau Grigore Ureche, la câteva sute de ani de la moarte. Este blogul o posibilă scăpare? Da, dacă te mulțumești cu un public de câteva zeci sau sute de persoane (pentru majoritatea blogurilor personale cam acesta e ratingul). Și blogul nu mai e jurnalism în sensul strict. Pe blog exprimi opinii, nu te obligă nimeni să vii cu probe. Cu ce (sau cu cine) rămânem? Cu oamenii care s-au hotărât să trăiască din această profesie, fie ce-o fi. Rezultatul: ce se vede. Nu mă apuc eu acum să fac o analiză în diagonală a funcționării presei – pentru că ea funcționează, Lumea citește online și print, ascultă radio și stă la televizor. Se iau salarii, prime. Deci businessul nu e în insolvență. Restul se încadrează la dilema 3: câtă informare (sau dezinformare) se (mai) face prin presă? Păi, cât vrea publicul. Dacă publicul vrea monden și divertisment, a cui e vina? Legiuitorul are puterea să intervină. În SUA a fost interzis consumul de alcool (în secolul trecut). Eșec total. S-au îmbogățit traficanții și distribuitorii. Consumul (și vânzarea) de droguri sunt interzise în majoritatea țărilor lumii. Pedepse grele cu închisoarea și în unele cazuri chiar moartea. Rezultatul: o afacere de multe miliarde de dolari anual. Cu media e mai simplu. Nu mori de dezinformare cum mori de o surpadoză cu heroină. Atunci de ce să ne plângem? Nici biserica nu mai e ce-a fost. Drept urmare, oameni buni, continuați să faceți ceea ce știți – și nu vă mai mirați că e trist în lume.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s