Cronica: misterele duminicii


cuci1Pentru mine duminica a fost întotdeauna un mister. N-am înțeles niciodată de ce unii oameni pot sau chiar trebuie să lucreze duminica, iar alții nu. Pe urmă am apucat să citesc unele lucruri despre normare, din păcate am citit puțin și superficial, așa că vă invit să nu puneți temei pe ce vă spun acum, mai degrabă încercați să ajungeți la concluzii proprii. Eu am înțeles din normare că oamenilor, dacă vrei să-i conduci, trebuie să le impui anumite limite. Aici deja ne-am încurcat. De ce e nevoie de conducători? Răspunsul la această întrebare împarte oamenii în mai multe tabere. Pentru unii, conducătorul este părintele care trebuie să rezolve toate problemele (hrană, casă, îmbrăcăminte) în timp ce noi, copiii săi, ne jucăm toată ziua și ne bucurăm de soare. Pentru alții, conducătorul este pomul de care te-ai agățat la momentul potrivit pentru a o duce mai bine. Fiecare conducător are un ciorchine de adepți cu care împarte beneficiile puterii. În fine alții consideră conducătorul un scop , o țintă care trebuie răsturnată, evident pentru a-i lua locul. Conducătorii sunt oameni, iar oamenii care nu sunt egoiști nu fac niciodată carieră. E o simplă relație de competiție. Nu există compasiune decât acolo unde miza nu contează. În consecință orice conducător urmărește agenda sa și îi folosește pe cei din jur în acest scop. Pentru că se lasă folosiți, oamenii primesc niște recompense. Aici e misterul duminicii, a sărbătorilor și tradițiilor. cuci2Recompensele nu trebuie numaidecât să fie materiale. Dacă împărtășesc o anumită credință, oamenii sunt susceptibili și la recompensele morale. Pentru a da valoare morală unui gest, cuvânt sau unei împrejurări, e nevoie de un sistem complicat de referință. Acest sistem de referință se formează prin educație și e nevoie să fie supus unui service periodic – vezi rostul zilei de duminică, ziua destinată îndoctrinării. Fiecare face îndoctrinarea în felul său – religioșii la slujbe, sovieticii la muncă patriotică, conspiraționiștii la vânștoare și filosofii populari la cârciumă. Mai nou avem și îndoctrinare pe net, pentru comozi, care preferă canapeaua de acasă drumurilor prin oraș. Pentru „activitățile de duminică” s-au născut centre de cult noi, pe lângă templu și biserică avem sedii de partid, malluri și stadioane, fiecare cu credincioșii săi.  Nu e înduioșător să vezi că suntem înconjurați cu atâta grijă? Grijă să nu începem cumva să gândim singuri – pentru astfel de situații există un soi de trusă de prim ajutor, începe cu aplicarea etichetei: antisocial și trece la diferite forme de „integrare” până la represiune și dacă nu merge nicicum, suprimare, sau – ca în filmul pe care tocmai îl am în minte: lobotomie. Vă dorim un zbor plăcut deausupra unui cuib de cuci.

Anunțuri

Un gând despre „Cronica: misterele duminicii

  1. Şi aripile ţin ce ţin, dar pînă la urmă se topesc în soare… şi-aşa ajungem – vorba poetului: „lumînări în cuib de cuc” – să hrănim zadarnic întunericul cu lumina noastră pîlpîindă.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s