Codul secret: Filip Florian vs Tribuna


Ieri l-am ascultat pe Filip Florian la Bistrița. A povestit despre viața lui, despre anii petrecuți la „Cuvântul” dar și despre decizia lui de a renunța la presă și în ultimă instanță la un job plătit. Cele ce urmează nu se referă la calitățile de prozator ale lui F.F. – acesta nu e un text critic. Mă gândesc doar la diferența de atitudine care îl desparte pe F.F. de redactorii de la Tribuna din Cluj. Nu doresc să implic că aș avea dreptul să judec, nu doresc să ajung la un verdict. De fapt nu sunt partizanul vreuneia dintre atitudini, mă interesează doar modul în care funcționează republica literelor. Pe de o parte avem un prozator care se simte excelent într-o redacție. În povestirea lui apare pasajul „nu am mai fi plecat din redacție, eram în stare să rămânem și peste noapte acolo”. Cu toate acestea, se decide să plăce, „fiindcă nu puteam face două lucruri în același timp”. Se dedică în exclusivitate scrisului, admite că și-a asumat un risc și nu este de loc purtat de valul succesului care urmează. De partea cealaltă îi vedem pe redactorii de la Tribuna în războiul lor absurd cu redactorul șef M.A. Războiul mi se pare absurd fiindcă e un non-dialog între universuri paralele. Pentru CJ și președintele acestuia, H.U. – acest caz nu există. Ei sunt angajatorul care în virtutea codului muncii are o serie drepturi. Aici e miezul problemei. Angajatorul nu este o instituție de cultură, ci un organism politic. Drept consecință, orice politician va răsplăti persoanele care au făcut anumite servicii partidului sau care prezintă un anumit interes pentru formațiunea apolitică. Așa a ajuns și redacția Tribunei pe lista de recompense pentru anturajul politic al puterii. Aceste fapte sunt repetabile cu aceeași frecvență cu care se schimbă puterea și țin de modul în care funcționează democrația noastră. Politicul ubicuu are însă și avantaje. Mă întreb de ce nu încearcă redactorii aflați în conflict cu actuala putere să găsească un sponsor în persoana primarului Boc, în prezent în opoziție? Consiliul local al unui oraș de mărimea Clujului dispune de fonduri pentru cultură care nu sunt de neglijat. Rămâne însă, la fel ca și în cazul Tribunei, problema raporturilor de muncă. Legea stabilește norme care nu sunt aplicabile în domeniul literar, iar excepțiile de genul acesta sunt la aprecierea bunului simț. Chestiunea celor 8 ore de program pare scoasă din puțul gândirii lui Moș Teacă, dar în instanță Moș Teacă are aceleași drepturi cu Maiorescu. Să nu uităm că Tribuna a existat sub tutela Ministerului culturii, patronaj care a încetat în împrejurări caracteristice nouă: ministerul cerea redacției să tipărească revista, pentru a o deconta ulterior, în timp ce tipografia refuza tipărirea dacă aceatsa nu era plătită anticipat. Dilemă din care evident că nu a existat altă ieșire decât adoptarea în cele din urmă a revistei de către CJ. Cu alte cuvinte vorbim de un orfan administrativ, adoptat în cele din urmă de către un organism politic într-un moment de filantropie combinată cu patriotism local. În împrejurările date, cine se aștepta la mai mult?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s