Codul secret: Băieții cu ochi albaștri, probleme de decodificare


Băieții cu ochi albaștri, sintagmă abil insinuată în vocabularul nostru, reprezintă detestabilul, potrivnicul, maladivul, putregaiul din societatea noastră. Așa e bine să credem fiindcă așa ni se recomandă de vreo două decenii și ceva. Am făcut la rându-mi parte din corul celor care-i blagosloveau pe acești băieți cu tot ce-mi trecea prin minte și mai ales cu tot ce-mi venea la gură. Dar, odată cu „demararea” (formidabil, ce popular a devenit verbul acesta automobilistic!) – deci, odată cu demararea procesului de autodelațiune virtuală, adică pe internet, m-am gândit că ar fi bine să-mi revizuiesc atitudinea față de băieții cu ochi albaștri, nu de alta, dar e posibil să ne întâlnim cât de curând, eu fiind din nou pe post de „client”, ca să mă exprim frumos – și nu aș dori să apar din nou ca un fraier care a fost tras în piept pentru a nu știu câtea oară de către cei care se pricep cel mai bine la trasul în piept. Am făcut un scurt inventar a cât știu eu că ni s-a întâmplat și dintr-o dată lista s-a prezentat cu niște fisuri care de atunci au rămas tot așa, adică niște crăpături pe care zadarnic încerc să le umplu cu material oferit de logică, pur și simplu treburile nu se leagă și pace bună.

Toți care am apucat socialismul adevărat știm că forța conducătoare era partidul, nu doar în lecțiile de învățământ politic, nu doar pe prima pagină în „Scânteia” sau „România Liberă” ci peste tot, în fabrici și uzine, inclusiv la miliție, serviciul circulație, unde partidul dădea telefon și în funcție de acel telefon ai trecut starda pe roșu sau pe verde, la procuratură unde partidul decidea dacă ai furat, ai fost neglijent sau erai nevinovat și trebuiau musai descoperiți alți vinovați. Partidul, cum spunea cu multă seriozitate poetul Beniuc, era în toate și toate funcționau doar cu partidul sau nu funcționau de loc.

A venit și anul 89, când: surpriză! – am aflat că de opresiune s-a făcut vinovată securitatea, care făcea poliție politică. Despre partid, nici un cuvânt. Doar așa pe margine, câteva observații de mare finețe, cum că s-ar fi întinat nobilele idealuri ale socialismului. Atât. Partidul a dispărut discret, peste noapte, nu s-a desființat niciodată, nu s-a transformat oficial în altceva, a dispărut pur și simplu ca și când nu ar fi existat. Nu au rămas decât securiștii și slugile lor, turnătorii, adică torționarii și scursoarea societății, care erau vinovați, solidar, de mizeria prin care a trecut România timp de o jumătate de secol.

Tâmpit cum sunt uneori, am crezut la un moment dat că partidul a pierdut controlul asupra securității care și-a făcut, din ziua aceea și până în 89, de cap, care securitate ne-a oprimat și ne-a făcut poliție politică, în pofida … aici m-am împiedicat… în pofida tendințelor democratice din partid? Păi dacă partidul ăsta era atât de bun, de ce a dispărut în ceață ca ăia cu fondurile de investiții, care se ascund prin nu știu ce țări cu care nu avem acord de extrădare? N-am găsit răspunsul la această întrebare, dar promit să mai caut.

Anunțuri

10 gânduri despre „Codul secret: Băieții cu ochi albaștri, probleme de decodificare

  1. Prea ne-ai luat din scurt! Eu deja îl vedeam cu ochii minţii pe Drăgoşelu` gol puşcă şi tu mă iei cu d`astea serioase! 😆
    Nu pot să mă debarasez aşa repede de imaginea aceasta tulburătoare!
    Nah! Praf ţi-am făcut şi postarea asta serioasă! 😆

    Apreciază

  2. Nu mai căta, că caţi degeaba! 😉 Mai bine pune un păhărel de pălincă (io am, trăiască Iepuraşu’!) şi dă drumu’ la o romanţă ori un film de suflet – zău de nu eşti mai cîştigat! 😎

    Şi-acu, că tot vorbeam de filme – ia zi şi mie, cine a fost în spatele seriei „B.D.” – în special „B.D. la munte şi la mare”, unde în partea cu icoana apare scurt dar bine punctat şi foarte forţat, simbolul Illuminati, chipurile pe zidul unei mînăstiri? Şi încă pe vremurile acelea de… şi de… 🙄

    Apreciază

    1. După câte știu, Titus Popovici, sau cel puțin așa susținea Lulu Ulici, D-zeu să-l ierte. Cu pălinca ai dreptate, din păcate nu mă pot conforma, tocmai mi-am revenit după o pancreatită rebelă – dar îmi place în continuare ideea 🙂

      Apreciază

      1. Regret sincer problemele-ţi de sănătate. Eu încă mă pot bucura de acest medicament, la propriu şi la figurat. În seara asta, beau în cinstea ta. Şi a doamnei maior sub acoperire, ca să nu se simtă marginalizată. 😛

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s