Cronica: ce e adevărat și ce e fals într-o criză?


Despre criză nu mai vorbește nimeni și asta nu se întâmplă din cauză că am fi ieșit din impas, ci din motivul clar al incapacității unora de a face ceva și al complicității sau neputinței altora de spune pe șleau ce se întâmplă. Toată lumea tace încruntată, nu am mai văzut de mult niște fețe vesele și cele pe care le-am văzut ultima dată nu știu dacă sunt chiar reprezentative – aparțineau unor boschetari care stăteau turcește lângă containerele de gunoi și făcuseră rost de ceva băutură – ei cel puțin erau veseli fiindcă tot nu aveau altceva mai bun de făcut.

Nu am cum să pozez în victimă – chiar dacă asta ar interesa pe cineva, dar războiul rece s-a terminat iar refugiații economici nu sunt bineveniți nicăieri – și pe urmă am mai multă experiență în materie de criză decât generațiile actuale, am prins și cealaltă criză, din socialismul adevărat, atunci nu i se spunea criză, ci penurie, dar tot același lucru era și tot global se terminau toate sau cel puțin așa trebuia să știe cetățeanul român educat de comuniști.

Mai întâi am fost adunați la învățământ politic – mai chiuleam, ce-i drept, dar pe urmă venea „propagandistul”, un biet coleg pe care picase beleaua și ne ruga omul să nu-i facem greutăți iar noi de jenă mai mergeam la două lecții din trei – am fost adunați așadar să ne explice partidul ăla care era în toate cum se produceau „goluri în aprovizionare”. Cică erau unii care stocau alimentele, da, domnule, făceau stocuri la domiciliu, o atitudine necorespunzătoare, condamnabilă și chiar ușor penală. Ce însemna pe atunci stocuri de alimente? Simplu. Dacă cumpărai ulei, aveai voie să cumperi o sticlă, că oricum nu turnai în tigaie din două, deci ce trecea de o sticlă se numea stoc. Tot așa și cu alte alimente – frigiderul era bine să conțină ceva pentru consumul curent, justificabil în fața „controlului muncitoresc” care te călca la bloc atunci când te așteptai mai puțin și nu te călcau ei la întâmplare, ci după niște recomandări foarte clare, așa cum se mai întâmplă și în zilele noastre, doar că azi îi spunem audit.

Așa am aflat atunci despre niște mizerabili care stocaseră 18 sticle de ulei (de jumătate de litru, adică nouă litri) – iată speculanții care dereglau economia noastră socialistă. Argumentul că biata babă a vrut să-și facă zacuscă pentru ea și pentru copiii ei care erau pe la casele lor nu a stat în picioare în fața vigilenței ideologice.

Atunci au apărut în viața noastră „casele de microcomenzi”. Pe cuvântul meu că așa le spunea, era o pervertire a limbajului greu de imaginat și totuși lumea s-a obișnuit foarte repede (avea de ales? ) cu rațiile alimentare, că de fapt asta erau „microcomenzile”.

S-a găsit un alt politruc care a scris un reportaj inspirat despre niște sabotori care hrăneau porcii cu franzele. Adevărul era că oamenii ajunseseră să le dea porcilor pâine înmuiată în apă fiindcă nu mai aveau altceva, iar porcul din gospodăria proprie era singura sursă de carne pentru întreaga familie. Imediat partidul a luat măsuri, pâinea nu s-a mai dat decât raționalizat și pe buletin și așa a rămas până în 89.

N-are rost să vă mai plictisesc cum era cu benzina și cu altele. Azi, lucrurile sunt mult mai simple, nu avem nevoie de rații, prețurile rezolvă problema mult mai practic. Dar vaca noastră nu se simte bine și asta se vede. De fiecare dată când în magazine e tot mai puțină marfă, aranjată tot mai fistichiu să pară mai multă, istoria bate la ușă. Urmează un nou capitol, o nouă stație pe foaia noastră de parcurs.

Anunțuri

8 gânduri despre „Cronica: ce e adevărat și ce e fals într-o criză?

  1. Diferenţa ar fi că totuşi, cu sacrificii, atunci mai puteai creşte un porc, sau o găină, în oraş. Acum există variante de gripă care interzic asta, pentru „binele” poporului. Carnea umflată de apă şi sare e mult mai bună, spun ei; noi, ne conformăm.

    Apreciază

      1. Deşi trist, ca idee, cred că sînt de acord cu tine. Viitorul previzibil nu oferă nimic bun, aşa că singura alternativă viabilă e… next life. E imposibil totuşi să nu avem regrete, dacă am introdus cu bună ştiinţă versiuni noi ale propriilor euri, în viaţa care ne cuprinde.

        Apreciază

  2. De pâinea raţionalizată nu ştiu – asta şi datorită faptului că al meu tată lucra la fabrica de pâine Titan ( o mai fi existând oare?) şi venea acasă cu pâinici aburinde şi alte minunăţii din aluaturi. Eram cea mai populară la şcoală când scoteam punga cu Sticks-uri şi toate fetele îmi deveneau temporare prietene, iar băieţilor le deveneam brusc, al naibii de atractivă! Asta dura până când şi ultimul sticks dispărea din pungă! 😆
    Eu ştiam asta şi uneori îi manipulam cu sticks-urile mele! 😆 Eram o afurisită!
    De ulei şi zahăr îmi amintesc foarte bine, căci ai mei îmi plantau două sticle într-o sacoşă de un leu 😆 şi mă trimiteau cu încărcătura zdrăngănitoare către alimentara. Îmi amintesc şi acum cum nenea vânzătoru` turna uleiul în sticle cu ajutorul unei pâlnii de culoare arămie. Îl priveam fascinată de ritualul umplerii sticlei de ulei. 😆

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s