Redux: Nivelul următor, denunț semioficial


Cred că după toată agitația de pe blogul meu v-ați prins că se întâmplă ceva. E mai simplu să recunosc: voi recidiva. Obiectul recidivei îl constituie prima mea carte: „Schimbarea la față” [apărută cu ani în urmă la editura Eikon din Cluj, nu o mai găsiți pe saitul editurii, în schimb mai există la adresa: http://www.scribd.com/doc/61176885/Schimbarea-la-fata]. Nu vă stresați, nu am de gând să o rescriu, chiar dacă unii m-au sfăruit să procedez la o rescriere cu mai multă seriozitate – nu-mi stă în fire să revin asupra zilei de ieri. Pentru cei care nu sunt dispuși să parcurgă, cel puțin în diagonală, cele 180 de pagini ale documentului, iată pe scurt despre ce e vorba. „Evenimentele” din 89 s-au desfășurat pentru majoritatea românilor la televizor. Participanții direcți au fost de ordinul miilor. Opinia publică este alcătuită pe baza câtorva milioane de telespectatori care au înțeles (sau nu), pe care i-a interesat (sau nu) și care au avut răbdare (sau nu) să reflecteze la cele văzute. Drept urmare ne-am trezit cu o „revoluție” la care nu am participat, dar pe care am revedicat-o ulterior (dovadă zecile de mii de „revoluționari”) – ne-am trezit într-o „democrație” la care nu am contribuit, dar la care ne-am adaptat în pas alergător și mai ales, am înțeles cu toții că „the show must go on”, viața trebuie să meargă mai departe, chiar dacă noi am fost „luați pe nepregătite” (sounds familiar?), chiar dacă suntem nevoiți să improvizăm la tot pasul, chiar dacă adesea nu înțelegem mare lucru sau nu înțelegem chiar nimic. Din toate acestea nu se moare. Poate că unii au rămas cu cicatrice pe parcursul acestui proces, alții cu vreo boală, unora poate că evenimentele le-au grăbit sfârșitul. În general însă viața a mers mai departe, respirăm, mâncăm, bem și ne înmulțim la fel ca și înainte. Am lansat și gogorița cu „înainte a fost mai bine”, orice fantezie pare îngăduită, de fapt nimeni nu se întoarce, înainte nu mai există decât în amintirile unora, iar ziua de mâine e incertă. Aceasta e starea de fapt. Aceasta e tema următoarei cărți, „Nivelul următor”, pe care intenționez să o predau aceleiași edituri Eikon din Cluj în luna septembrie. Dacă v-am atras fără să vreți în jocul meu cu amintirile și asta v-a prilejuit vreun discomfort, vă cer scuze. E inevitabil ca opiniile mele să nu deranjeze. Luați-le ca atare, ca opinii, care revendică doar sinceritatea. Nu sunt nici bine documentat, nici foarte intuitiv, nu am calități deosebite de analist și nu am nici o viziune. Nu mă interesează să-mi fac adepți pe care după aceea să fiu nevoit să-i cultiv. Știu că nu voi câștiga nici un ban din toată treaba asta. Faima? E prea târziu, nu mai am ce face cu ea. De ce fac toate acestea? Fiindcă îmi repugnă ideea să stau pur și simplu și să aștept moartea, plângându-mă între junghiuri că nu-mi ajunge pensia. Sunt adevărate și junghiurile și pensia, dar viața nu se reduce la atât. Mai avem șansa să deschidem gura și să transmitem un mesaj: să știți, doamnelor și domnilor startegi, care aveți viziuni și putere, că nu suntem chiar atât de naivi cum vedeți dumneavoastră „populația”. Nu înghițim chiar orice, iar dacă nu avem mijloacele pentru a ne opune, cel puțin avem glas să o spunem. Cam asta e.

Anunțuri

4 gânduri despre „Redux: Nivelul următor, denunț semioficial

  1. 1 Mai a venit cu o veste minunata: Zorin recidiveaza! Am gasit in biblioteca parintilor ‘Schimbarea la fata’ mai anii trecuti si m-am asezat pe o rina pina… am terminat-o. O delectare, o placere la care se zimbeste si se da din cap in singuratatea amintirilor, personaje cunoscute, locuri copilarite, in acelasi stil hitru-temperat cu care ne-a ‘predat’ in viata dom’ profesor. Indiferent de virsta, opinii si preocupatiuni, asaltati librariile cum iese ‘recidiva’ ca sa intelegeti de ce trebuie sa ne repugne ideea de-a sta pur si simplu sa asteptam moartea.

    Apreciază

  2. Empatizez cu multe din ideile tale. Consider ca este nevoie de o schimbare profunda la nivel spiritual…Va trebui sa ne reconsideram modul de a gandi, de a actiona sau reactiona. Sa ne activam gandirea, nu gandirea care eticheteaza sau verbalizeaza totul, este vorba de „gandirea” in imagini, libera de etichete, de prejudecati. Sunt vicii de fond ce vor trebui constientizate. Este un proces laborios pe care incerc sa-l explic, dupa purerile mele, din motivele pe care le expui si tu…Eu chiar cred ca putem face cu mult mai mult decat de a vorbi, de a trage de maneca, de a zgaltai…
    Cred in potentialitatea „talantilor” nefolositi…Aparent suntem legati de maini si de picioare…Nu este asa. Informatia nu circuula numai scriptic sau verbal. Circula spiritual (wireless ?!, tehnic vorbind), DEVOTIONAL, fiind racordati lungimilor de unda…”benefice”.

    Apreciază

    1. Cred în potenţialul laturii bune (luminoase) a firii umane, care din păcate (încă) nu este pusă în evidenţă datorită unor tipare de gîndire greşite, din care rezultă că tot timpul trebuie să păcălim pe cineva. De fapt, (deocamdată) ne păcălim singuri, fugind de adevăr.

      Apreciază

  3. ..si totusi „revolutia ” a avut succes datorita tinerilor care au crezut la timpul respectiv in adevar . Noi , acei tineri de atunci , eram cam naivi si nu ne trecea prin minte manipularea . Daca mie mi-ati fi spus atunci sa plec din punctele fierbinti ale acelei minciuni , ca sunt un biet papa lapte , manipulat de catre agenturi v-as fi luat drept dusmanul revolutiei , un comunist nenorocit si indoctrinat .
    Nu plang dupa comunism , a fost groaznic . Insa aceasta democratie este la fel de groaznica poate chiar mai rau . Ne-au lucrat direct pe radacini . Scrieti domnul Zorin , scrieti sa citeasca cei ce vor urma cum unii ne demolau bisericile si construiau cincinalul in patru ani si jumatate si altii au demolat tot ce s-a construit , toata industria si toata agricultura …Scrieti ..atat a mai ramas .. pana va vor mai lasa sa scrieti ….

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s