Codul secret: După 23 de ani, România se conduce tot de la televizor?


Nu.

Exact ca în 1989, pe ecrane se vede un show, un fel de variantă autohtonă de „Big Brother”, experiment care la noi n-a avut succes fiindcă nu a fost calibrat corect după nevoile consumatorului carpato-danubiano-pontic. Acest consumator nu este interesat de oameni, ci de „vedete” și „personalități”.  Acest individ majoritar, dacă îl doare piciorul nu se duce la ortoped, ci la directorul spitalului, sau, mai bine, la ministrul sănătății. Acest consumator protejat vrea să știe neapărat cine e șeful instituției – nu-l interesează eventualul ei randament.

Așa a fost el (ea) educat(ă) în 50 de ani de muncă întru edificarea omului nou.

Nu știu câți își dau seama că munca de educație în spiritul eticii și echității socialiste (mulți nici nu -mai – știu ce e aia) dă roade de abia acum.

Cine a participat vreodată la o ședință de partid (din alea adevărate, de dinainte de 89) știe că nu conta decât ce spunea tov. prim la sfârșit. Restul era gargară.

Între timp nu mai avem ședințe de partid adevărate, în schimb avem media, iar tov. prim vorbește la televizor. Spusele sale sunt subiectul zilei, singurul. Ce nu s-a spus la televizor, nu există.

Nu mi-am închipuit vreodată că sistemul acela ar fi capabil să înregistreze o victorie târzie de asemenea proporții..

Anunțuri

7 gânduri despre „Codul secret: După 23 de ani, România se conduce tot de la televizor?

  1. Inainte de ’89 nu prea aveam mass media, nimeni nu statea cu retina lipita de ecran ca acuma. Dupa revolutie ne-am emancipat si din indivizii cenusii care purtam frica de oamenii in costum si ascultam Europa Libera, ne-am transformat in persoane cu convingeri care nu sunt ale noastre, iar in momentul in care credem ca detinem o farama de adevar pentru care merita sa lupti ne dam seama mai apoi ca defapt premiza de la care ai pornit este falsa si toata framantarea ta a fost zadarnica. Legat de mass media, daca nu avem breaking news la televizor, inseamna ca am pornit televizorul degeaba.

    Apreciază

    1. Din păcate prețul pr care îl plătim e foarte mare, deoarece niște oameni liberi îi pot face altui om liber niște lucruri mult mai urâte decât orice dictatură. Riscul e asumat, dar nu dăm semne că-l conștientizăm.

      Apreciază

  2. Eu mai cred, naiv fiind, ca rautatea, arivismul, minciuna, inselatoria sunt trasaturi umane care dispar odata ce omul care le poseda trece in nefiinta, mai sper in oameni providentiali, ca la un moment dat ca in infectia care ne-a cuprins sa se cristalizeze perla dintr-un graunte de nisip. (Ca o ironie, acuma am citit ca defapt cercetatorii resping teoria grauntelui de nisip, asa ca in ce sa mai cred ?!)

    Apreciază

  3. Este exact ce spuneam, acum cateva minute. Spectacolul cu Gigi Becali avea un substrat. Nu stiam care. Doar cand e ceva de proportii, se fac arestari televizate, se sacrifica pioni-fosti ministri, se arata averile coruptilor, ale baronilor. E o reteta care de bine, la cei care au mintea goala. Pai de aia are pensionarul roman pensie mica si omul obisnuit nu are serviciu, ca le-e luat Jiji in averea lui, in cardasie cu Babiuc si inca nu stiu ce functionar guvernamental. Dar astia de acum, de la putere? Problema e ca oamenii se lasa prostiti, tocmai la televizor, pentru ca le place spectacolul. Am spus ca tehnologia ne-a oferit iluzia unui confor,t dar ne-a facut atat de dependenta de ea si atat de controlabili …de grupuri de interese.

    Apreciază

    1. Nu e vorba doar de confort, ci de un truc pe care magicienii îl folosesc dintotdeauna: în spectacolul lor se întâmplă ceva extraordinar care nu are nici o legătură cu restul, servește doar la distragerea atenției pentru ca publicul să nu observe altceva, fiindcă acel altceva ar strica numărul, care nu ar mai fi scamatorie ci simplă păcăleală.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s