Cronica: Viitorul respiră bine după ce a fost conectat la aparate


Recunosc: am ajuns să-mi petrec o parte din viață „conectat la aparate” – telefonul mobil inteligent (smart are și acest sens în engleză), poate chiar mai inteligent decât mi-ar place să știu, evident mai inteligent decât mine – și laptopul pe care scriu.

Personajele cu care dialoghez ar putea fi reale – sau nu. La fel întâmplările, imaginile, sunetul. Încep să știu tot mai puțin despre lumea reală, universul meu se limitează de fapt la 4 pereți, s-ar zice că am fost cumințit.

Înainte de apariția internetului mi se reproșa că umblu prea mult, acum – că nu ies din casă. Încep să nu mai am amintiri recente și asta mă neliniștește. Amintirile cele mai palpitante sunt vechi de 3-4-5 decenii și asta e normal dacă mă gândesc la vârsta pe care o am și la acre nu am crezut niciodată că voi ajunge. Cu cât mă apropii de prezent, amintirile devin nesemnificative sau agasante, fiindcă se încadrează în clișee care demonstrează ceva important pentru mine: ce n-a reușit dictatura cu forța a reușit libertatea fără nici un efort: transformarea mea într-un tip banal.

Anunțuri

10 gânduri despre „Cronica: Viitorul respiră bine după ce a fost conectat la aparate

  1. Hmm, in spatele tastelor am devenit atemporali, nu ne mai simtim varsta, ne masuram inteligenta in cugetari care emerg din judecatile noastre formate in ani, din experientele traite, din cultura formata din anii in care mintea noastra s-a alimentat din teava (seva) cunoasterii. Am depasit de multa vreme teama celor patru pereti, gandul pe care il am la prima ora in timp ce imi beau ceaiul (oolong) este sa deschid calculatorul, sa-mi citesc emailurile, comentariile pe facebook, sau ceea ce a mai postat Dixie, profesorul meu de engleza, caruia in ciuda faptului ca m-a lasat „corijent”, mi-a creat un model in viata. Evident ca mi-ar mai trebui o viata sa ajung la nivelul lui, insa doresc sa-l asigur ca este departe, foarte departe de un tip banal. Ca sa inchiei succint, mai adaug un singur cuvant: Respect !

    Apreciază

  2. Tehnlogia aceasta audiovizuala iti creeaza o stare de hipnoza…Te vrajeste si te determina, sa o folosesti incontinuu…uneori mesajele ei sunt subtile, alteori directe. Intri in contact cu persoane despre care nu stii daca exista. Asta iti da senzatia de socializare. Autosugestia este folosita la maxim. Toate aparatele acestea, creeaza dependenta. In Germania, sunt multe persoane care fac terapie, consiliere psihologica, pentru dependenta de internet sau de jocurile electronice. Dintre acestia din urma, am cunoscut si eu cativa si pot sa spun ca nu se vindeca deplin, niciodata. Cine ne spune asta noua, tututor celor care utilizam calculatorul si internetul ca „mijloc de informare”? Mai nimeni, pentru ca e o gigantica industrie de facut bani si in toate societatile fascinatia banului e mai puternica decat sanatatea membrilor societatii.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s