războiul informatic sau cum ne foloseşte magicianul pe noi împotriva noastră


Voi continua cu comentariul lui Dragoş la postarea precedentă, posibilitatea supravegherii totale, a prelucrării ultrasofisticate a informaţiilor obţinute, etc. Voi apela la un exemplu banal. Să zicem că poliţia rutieră este dotată cu nişte superradare, care pot înregistra de la mare distanţă, nu pot fi detectate, etc. Toată aparatura lor nu valorează însă nimic dacă eu circul cu 50 în localitate şi cu 90 în afară. De ce conduc atît de prudent? Fiindcă ştiu că peste tot sunt radare superperformante – sau… cred că ştiu. De fapt, acele radare poate nici nu există, sau există, dar sunt întrebuinţate doar 3 zile pe săptămînă, sau agentul de servici doarme lîngă instalaţie şi nu înregistrează nimic. Însă eu mă simt supravegheat în permanenţă şi asta îmi alterează comportamentul, nu mai accelerez nici pe drum drept cu vizibilitate excelentă şi liber de trafic, iar această manieră defensivă de conducere devine a doua natură pentru mine, încît voi conduce cu 90 la oră şi ajuns, să zicem, într-o ţară în care nu există restricţii de viteză. Prima concluzie: autocenzura este mai puternică decît cenzura, fiindcă cenzura e sporadică în timp ce autocenzura e permanentă.  Pe de altă parte, datorită faptului că eu, la fel cu toată lumea din jur, cred în existenţa radarelor ultraperformante, face credibilă orice probă care ar susţine o învinuire îndreptată împotriva mea, fiindcă nimeni nu şi-ar mai puna întrebarea cum a fost făcută înregistrarea incriminatoare, atîta timp cît noi credem cu toţii că se înregistrează totul. Omniprezenţa mijloacelor de supraveghere, odată acceptată, determină credinţa în infailibilitatea probelor, nimeni nu se mai îndoieşte de ceea ce i se prezintă pe ecran şi înlocuieşte experienţa proprie reală cu prezentarea virtuală care îi este servită. Procesul este susţinut şi de masa critică a celor care se conformează din convingere, constrîngere sau oportunism, o masă care sufocă din proprie iniţiativă orice încercare de „gîndire în afara cutiei”. Avem un exemplu de experiment la scară naţională bazat pe inducţia de autocenzură: activitatea subversivă a postului de televizune Antena 3. În primul rînd acest post a reuşit să inducă spectatorilor captivi o formă particulară de dependenţă: urmărirea obsesivă a programelor postului şi refuzul iraţional de a le compara cu alte programe. Orice încercare de dialog cu aceste persoane este sortită eşecului. Telespectatorul tip Antena 3 va repeta, ca sub hipnoză, doar ideile care i-au fost transmise prin televizor şi va apăra aceste idei convins că-i aparţin, că exprimă propriile sale convingeri. În acest episod al celui de-al 3-lea război mediatic din România se găseşte adevărata fraudare a alegerilor din 2012. Legiutorul a intezis consumul de alcool în preajma secţiilor de votare, dar nu a făcut nimic pentru a împiedica inducerea masivă în eroare a publicului prin media. Din păcate cazul postului de televizune Antena 3 s-a dovedit contagios. El a avut acelaşi efect ca vînzarea pastilelor de Viagra prin farmacii. Nici un farmacist nu a mai avut şansa să refuze vînzarea pastilelor posibil dăunătoare dar care asigură iluzia virilităţii, fiindcă ar fi dat pur şi simplu faliment. Pentru a evita insolvenţa, toată media de la noi a fost nevoită să asigure servicii de iluzionism clienţilor (finanţatori, investitori, sponsori sau cum vrem să le spunem), sau să închidă prăvălia. Formarea unor secte de habotnici pe lîngă partide, respectiv pe lîngă personalităţile care constituie brandul partidelor, pare să rezolve la ora actuală alternanţa la putere în România. Prin faptul că votanţii sunt în esenţă habotnicii plus stafful partidelor, însumînd circa 40% din electorat, ritualul votării a devenit predictibil şi controlabil, iar democraţia noastră seamănă tot mai mult cu un joc pe calculator. (Oare ce va urma?)

Anunțuri

5 gânduri despre „războiul informatic sau cum ne foloseşte magicianul pe noi împotriva noastră

  1. „Cea mai mare realizare a diavolului a fost aceea de a convinge lumea că el, de fapt, nu există.”

    Nu mai ştiu de unde e citatul respectiv dar a fost preluat în multe medii, de foarte multe ori. Şi e perfect adevărat. Văd că încerci să ne convingi că de fapt nu există camere de supraveghere în intersecţii şi pe şosele/autostrăzi, că nu există software de spionaj de la GammaCorp sau alţii instalat pe computerele lumii de către propriile guverne, că nu există acel extra procesor în procesorul Intel (vezi răspunsul meu la articolul precedent), că cerinţele de funcţionare ale xBox One (Internet 24/7, Kinect activ 24/7, etc) sînt baliverne şi aşa mai departe.

    Ştiu, înţeleg ideea pe care încerci s-o expui, e acelaşi lucru cu „vezi că e bau-bau sub pat” cu care bunicii şi părinţii de odinioară convingeau copiii să se culce devreme şi să nu coboare din pat noaptea, însă aici nu mai e vorba de un bau-bau din auzite, ci de probe concrete, irefutabile.

    Zorin, am senzaţia că eşti avocatul diavolului… dacă nu chiar el în persoană. 😈

    Apreciază

      1. „Know thy enemy!”
        Pentru a învinge diavolul, trebuie mai întîi să-l cunoşti, să-l analizezi, să-i afli punctele slabe. În nici un caz să-l ignori, să-l minimalizezi sau să pretinzi că nu există.

        „Frica păzeşte pepenii”.
        O altă vorbă adevărată. Pînă să afli cum să-l păcăleşti pe diavol, asigură-te că nu te păcăleşte el pe tine în timp ce bravezi în stilul caracteristic „las’ că nu mi se întîmplă tocmai mie!”

        Cum ai lăsat garda jos, diavolul te-a şi lungit la podea cu un uppercut. It’s his goddamn game, after all…

        Apreciază

  2. Winston Smith (Orwell, 1984) a crezut că în cușca dublă în care îi vîrîseră capul era un șobolan, animalul de care se temea. Asta l-a distrus moral. A supraviețuit fizic, deoarece nu mai conta.
    Eu îl prefer pe Santiago (Hemingway, The Old Man and the Sea), care s-a întors din larg aproape mort și fară peștele uriaș, dar învingător.

    Apreciază

    1. There’s a difference between awareness and fear/terror.

      Life is not a novel. Those bastards took 1984 to a whole new level in real life.

      Should one die to live in dignity? That’s a paradox. And heroes are no more, not even lurking in the shadows…

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s