Drama socialismului românesc: în lac se vede mereu invers


Din nimic nu poți împărti nimic [vechi proverb malgaș].

România postcomunistă a avut si mai are un electorat programat la un soi de sindrom Stockholm față de stînga spectrului politic. Pentru cei care nu-si amintesc, sindromul Stockholm este boala psihică a victimei care fraternizează cu torționarul, în cadrul unui complicat proces de alterare a personalității.

Orice democrație normală are nevoie si de socialism, pentru ca acumulările realizate prin libera inițiativă să apuce să mai fie și redistribuite celor care nu au avut succes, noroc sau cum vrem să-i zicem, o redistribuire care urmează vechiul proverb trăiește, dar lasă-i și pe alții să trăiască. Așa se face că societățile echilibrate au o majoritate înstărită, prosperă, nu exagerat de bogată, dar nici săraca lipită pămîntului. Această coloană vertebrală solidă financiar și echilibrată politic este accesibilă profesiilor cu calificare superioară, asigurarea standardului acestor societăți care nu sunt dominate de clanuri, mafii și infracționalitate sistemică, ci de oameni cu pregătire superioară.  Aceasta teorie o știe orice copil care nu a chiulit de la școală, îmi cer scuze că o repet aici, dar nu am cum să ocolesc recapitularea lecției pe care o știm cu toții dar de 23 de ani ne facem că plouă.

De 23 de ani ne prefacem că la noi toate acestea nu funcționează, ne lăsam antrenați în scheme piramidale de tip Caritas, care am văzut cum se prăbușește cînd o vorba de bani, dar despre care ne încăpățînăm să credem ca în politică pot funcționa. Dacă tot am început cu recapitularea, să ne mai amintim odată: în 90 si 92 am votat disperați FSN, ca să nu ne ia Rațiu și Cîmpeanu fabricile și pămînturile, să le dea înapoi la moșieri și la capitaliști iar noi sa rămînem în fundul gol. [Ce mai contează că aceleași fabrici și uzine au fost declarate după aceea fier vechi de fesenistul P. Valterovici Roman?]. A venit și anul 96 cînd „jos Iliescu” a fost soluția la toate problemele noastre. De fapt a fost începutul altor probleme, de care ne-am dat seama cît de curînd, la fel de rapid cum ne-am săturat de „țapul” Emil Constantinescu, omul care a vrut să lichideze total corupția din România, în timp ce tirurile cu țigări de contrabanda zburdau noaptea prin curtea de la Scroviștea, cunoscut cuibușor de nebunii prezidențiale înca din vremea tătucului. În 2000, ce să vezi? Pînă și autoarea care l-a cîntat pe „Arpagic” în suspinurile fostei și înca actualei securități – nimeni alta decît Ana Blandiana –  facea campanie pentru Ion Ilici Iliescu, să nu iasa Vadim la prezidențiale. În 2004 s-a schimbat puțin atmosfera, mai știți versurile din campanie? „Și daca ramuri bat în geam/ și iarasi iese Bombo/ îmi bag… în el de neam/si emigraz in Congo”? Asta a fost atunci, opt ani mai tîrziu vărsam lacrimi riscînd să pătăm frumusețe de fular de marcă, cu care, nu-i așa, era înfășurat gîtul autoîmpuscatului A.N. Și tot așa, din legislatură în legislatură, principala noastră problemă a fost sa fim contra. Ultima dată în 2012, cînd au votat și morții, doar să nu-l mai vedem pe marinar la Cotroceni.

Veți întreba, ce au toate acestea cu socialismul?

Au, fiindcă de 23 de ani a face politică la noi înseamnă să procedezi ca Ioan Stoica în 1992, să găsești destui depunători/votanți care își închipuie că o sumă depusă se va înmulti de 8 ori de la sine, știe d-l. Stoica, lăsați-l să lucreze.

Captivi ai unei stări de  aversiune față de drepta și fața de capitalism, indusă abil si menținuta la foc mic, ne tot străduim degeaba să împărțim si apoi sa reîmpărțim ceva ce nu există.

Good morning, Romania!

Anunțuri

4 gânduri despre „Drama socialismului românesc: în lac se vede mereu invers

  1. Am împrumutat o mică idee de aici, pentru un comentariu propriu în altă parte.
    Sper să nu te fi supărat însă mi-a plăcut articolul tău. Ca mai toate.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s