Valea Bârgăului, Bistrița și socialismul


Cobilița Lake, Bistrița-Năsăud, Romania
Cobilița Lake, Bistrița-Năsăud, Romania (Photo credit: Wikipedia)

Valea Bârgăului,  un ținut aparte, atît prin calitățile sale naturale – (probabil mulți dintre voi au văzut pozele cu Colibița, marea de la munte, Piatra Fîntînele sau altele) – cît și prin natura oamenilor de aici, mai hotărîți și mai consecvenți decît alții, a fost dintotdeauna refractară colectivismului socialist. Celebra colectivizare a agriculturii după modelul colhozurilor sovietice, care s-a aplicat în anii 50 din secolul trecut în toată România, a eșuat în cîteva excepții locale, una dintre ele fiind Valea Bârgaului. De aici, activiștii au plecat așa cum au venit și asta spre norocul lor, fiindcă se putea termina si mai rău. Consecințele s-au arătat mai tîrziu și nu au fost doar de natură economică.

La Bistrița, reședința de județ dupa desființarea regiunilor, istoria s-a scris altfel, adică aici partidul comunist a susținut o zonă industrială cu toate consecințele: cartier de blocuri, proletariat și o noua elită din rîndul cadrelor de partid și a intelectualității tehnice. Anii 90 au dus la privatizarea rapidă a zonei industriale prin metodele specifice vremii și pe care nu are rost să le comentăm aici, altfel riscăm să ne abatem de la subiect. De ajuns să constatăm că elitele socialdemocrate ale județului își au rădăcinile în această zona industrială grabnic privatizată și în anexele acesteia, de la cluburi sportive la instituții de cultură.

Așa se scrie istoria, prin mereu repetabila poveste a celor care cîștigă în raport cu cei care pierd. Timpul nu poate fi dat înapoi, dar memoria trecutului poate explica multe întîmplări din prezent.

Concret ma refer la efectele diferite produse de dezbaterea publica a 2 proiecte inspirate de partea stîngă a actualului eșichier politic: membrii de partid, simpatizanți sau transpartinici.

Primul e centura ocolitoare a Bistriței care trebuie neapărat să trecă aproape prin centrul orașului. Iarăși n-are rost să ne întrebăm de ce, fiindca riscăm să ne abatem de la subiect. Voința primarului Ovidiu Cretu a triumfat în cazul centurii, chiar dacă a fost un triumf la limită și contestat de multă lume. Susținerea din zona industrială, din care a emanat și actualul primar și-a spus cuvîntul. Societatea civilă, care s-a opus proiectului, a fost surclasată de bazinul electoral din zona industrială, iar primarul i-a sfidat liniștit pe reprezentantii soietătii civile, bazîndu-se pe poziția de forța pe care o mai ocupă.

Cu totul altfel a decurs dezbaterea publică a proiectului hidrocentralei de la Colibița. Proiectul susținut de primarul Vasile Laba, membru al PDL, care PDL însă NU este generatorul proiectului – are și politica meandrele ei – a început cu stîngul. Opoziția concertată a localnicilor îl pune pe primar în situatia de a se război cu proprii votanți, iar asta nu va da bine pentru el în 2016. E problema primarului ce va face cu electoratul său, dar nu pot sa nu constat diferența dintre cele 2 reacții, a bistrițenilor si a bîrgăuanilor, cu conotațiile lor istorice care nu pot fi ignorate.

Eu nu cred că vreunul din cele 2 proiecte va trece de faza dezbaterilor. Primarul bistrițean Crețu declara cu emfază că electoratul il obligă să pună proiectul in practică, dar de atunci a trecut o lună și primăria nu a mai scos nici un cuvînt legat de aceasta chestiune. Nu știu de ce am presimțirea că în aceeasi liniște se va încheia actualul mandat. Iar despre hidrocentrala de la Colibița nu putem spune decît că e o ceartă pentru blana ursului din pădure, cu care ocazie ies la iveală, ca la orice ceartă, amanunte pe care părțile le-ar dori uitate pentru totdeauna.

Anunțuri

2 gânduri despre „Valea Bârgăului, Bistrița și socialismul

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s