Bumerangul: adaptarea locală şi Halloweenul românesc.


OpenStreetMap Logo
OpenStreetMap Logo (Photo credit: Wikipedia)

Despre bumerang ştim că e o armă a aborigenilor australieni care, dacă e aruncată cum trebuie, revine la aruncător după ce a lovit ţinta. Aborigenii din Australia probabil nu ştiu ce ştim noi: că există şi idei bumerang, idei care se întorc nu la, ci împotriva celui care le-a pus în circulaţie.

Dar să vă povestesc cum am ajuns eu la teoria bumerangului. În jurul meu se vorbeşte de democraţie, dialog, dezbatere. Frumos. Ne deschidem minţile, renunţăm la prejudecăţi, sau, mă rog, aşa ar trebui să fie. În realitate, dacă faci imprudenţa să pui întrebări, în loc să dai aprobator din cap, stîrneşti iritare. De ce atîta iritare, am întrebat eu naiv? Ieri seară, cineva mi-a răspuns, fiindcă fiecare are scheletele lui în dulap.

Am tras concluzia că la noi Halloweenul ţine tot anul, cu atîtea schelete care sunt puse în libertate prin puterea dialogului şi care încep să umble de capul lor prin societatea noastră turmentată.

Societatea aceasta (a noastră) nu are de obicei probleme. „Totul e sub control”. Pe urmă se întîmplă beleaua. Spiritele se inflamează rapid. De cîte ori aţi auzit expresia „aşa nu se mai poate”? Ei bine, îmi asum riscul şi întreb: de ce nu se mai poate de azi, de ce ieri se mai putea? „S-a umplut păharul”? Cine stabileşte cît încape în păharul răbdării, al nepăsării, a fatalismului, a suficienţei, etc?

Ştiu răspunsul: „Tu vorbeşti, care…”. E clar. În România toată lumea are schelete în dulap.

Am mai primit o palmă morală, recent: „Bine, atunci să nu mai facem nimic, să stăm ca nişte proşti”.

Hm! Măi oameni buni (aşa se zice la noi), să-i spui unuia că te-ai săturat să te tot prostească nu înseamnă că te pui în calea progresului, decît eventual a progresului minciunii.

Şi să mai ştiţi ceva: transformatul scheletelor în bumerang nu e nici petrecere de Halloween, nici disciplină olimpică. E doar meschinărie.

Anunțuri

8 gânduri despre „Bumerangul: adaptarea locală şi Halloweenul românesc.

  1. Uneori am impresia că oamenii noștrii stau pe un butoi de pulbere, cu fitilul într-o mână și cu bricheta în cealaltă, privindu-ne amenințător și doar dacă vrem să deschidem gura, nu crezi?

    Apreciază

    1. Sînt de acord cu aproape totul, în afară de un mic amănunt: nu e un butoi cu pulbere ci un butoi cu hăndel. Al lor, pe care vor să ni-l distribuie nouă drept magiun. Ce-ar fi să-i întărîtăm să-şi dea foc fitilului, în timp ce noi ne dăm repede după gard? 🙄

      Apreciază

  2. deci concluzia ar fi că tuturor ne place să aprindem fitilul ca apoi să privim, pasibili (sau nu) spectacolul oferit de explozie.
    nț, nț, nț, nț 😆

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s