Cîteva descoperiri ne-ştiinţifice


cuci2De ce neştiinţifice? Fiindcă ştiinţa e un club închis. Ştiinţa se face în instituţii, care au buget, conducere şi „sprijin politic”. Eu nu am buget şi doar o opţiune politică, aşa că nu mă încadrez. Sfîrşitul introducerii.

Descoperirea nr. 1: un om (eu) care s-a născut şi a trăit în România nu poate fi normal decît pe teritoriul naţional, adică normalitatea noastră este anormalitatea altora. Asta este o constatare, nu o acuzaţie. Nici nu ştiu dacă din cauza asta trebuie să ne necăjim sau să rîdem. Nu e obligatoriu să fim la fel cu ceilalţi. Nici ceilalţi nu sunt mai fericiţi, unii sunt mai e ficienţi, dar pe noi nu ne-a caracterizat niciodată obsesia performanţei. Mai concret: la noi, vorba e sfîntă, fapta e aproape un păcat. Vorbim mult şi despre orice. Desfacem lumea în bucăţi şi o construim la loc fără să ne ridicăm de la masă. Aşa e ritualul, la noi nu se poate face nimic fără o masă. Ceremonia premergătoare nu contează, ea aparţine organizatorilor care îşi joacă rolul cum vor în timp ce participanţii să străduie să-i ignore oarecum elegant. După aceea, adică la masă, se dezlănţuie ai noştri. Agonie şi extaz verbal. Pe urmă toată lumea se ridică şi pleacă şi toate rămîn aşa cum au fost.

Alţii nu ne înţeleg, aşa cum Caragiale n-are nici un farmec tradus în altă limbă. La ce bun? România nu va fi niciodată Germania, nici America, Rusia sau China. Unii s-au săturat şi au plecat. E alegerea lor, cel puţin suntem liberi să decidem. Alţii cred că pot schimba România. Mă bucur şi le doresc succes! Chiar merită această încercare, dar ea nu poate depăşi felul de a fi al românilor, degeaba vrem noi să comparăm Transilvania cu Elveţia, ceasul elveţian înseamnă precizie la secundă iar la noi o întîrziere de jumătate de oră e ceva obişnuit.

Inutil să judecăm între bine şi rău, cum sunt zadarnice lecturile mele despre nutriţie, cînd diseară sunt invitat la o cină tradiţională ardelenească. Să nu mă duc? Să fac foame? Nici una, nici alta. Mai bine admit că sunt ceea ce sunt şi mă relaxez.

Anunțuri

10 gânduri despre „Cîteva descoperiri ne-ştiinţifice

  1. Adica, acel om din „descoperirea nr.1” proceda asa cind era incadrat in cimpul muncii sau asa procedeaza acum, cind este pensionar si are timp si chef sa desfaca firul in patru?
    Cina ardeleneasca in Ardeal ?
    Pentru ca in Oltenia sau alte parti e tot traditionala ardeleneasca, dar …altfel.

    Apreciază

  2. In primul rind vreau sa va multumesc D-le Profesor pentru lectiile de limba engleza din liceu, care pina la urma mi-au folosit chiar foarte mult pe unde am ajuns si unde stau de multi ani de zile … prin blogul asta ma mai simt si eu legat de tara – inca o data va multumesc. Iar referitor la articol, in termeni matematici asta ar fi formula fractionala a fericirii: realitatea supra expectativa … atita vreme cit expectativa nu e cu mult mai mare decit realitatea care te inconjoara, nu ai de ce sa nu fii fericit. Pofta buna si beti o palinca si pentru mine

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s