Portretul robot al făptuitorului


Vom Himmel gefallen / Michael Schmidl
Vom Himmel gefallen / Michael Schmidl (Photo credit: Ars Electronica)

Picioare scurte și buzunare goale. Ușor de recunoscut, totuși ne închipuim că nimeni nu vede minciuna care ne însoțește de două decenii și mai bne. Originile ei sunt mult mai vechi, din vremuri în care una spuneam și alta făceam, dar asta nu schimbă prezentul, de cînd am primit libertatea cu care nu prea știm ce să facem, care ne încurcă și uneori lăsam impresia ca am vrea să scăpăm de ea.

Am început să mințim de buna voie în 89, cînd evenimentele ne-au prins în pijama, în fața televizorului iar noi am crezut că e mai bine să născocim lupte revoluționare la care am participat, pericole care ne-au pîndit si cum eram noi gata să ne sacrificăm viața – ca sa primim un “certificat de revoluționar”, unic în lume, aducător de scutiri de impozite, de locuri de veci si spații comerciale și am reușit să transformăm în talcioc moartea unor oameni care probabil azi, dacă ar fi in viață, n-ar mai sti pentru ce au murit.

Am continuat cu cei care n-au mîncat salam cu soia, i-am ponegrit cum am știut mai bine, Coposu le lega botnițe zilierilor si voia să ne transforme pe toți în slugi, Cîmpeanu era patron de bordel, recitam cu zel ca soarele să rasară acolo unde apărea Ion Iliescu, binefăcătorul și am primit ce-am meritat.

În fel și chip am continuat pîna in ziua de azi, cînd știm mai bine ce mîrșăvii a mai făcut Traian Băsescu, ultima piedică în calea fericirii noastre pămîntești fiindcă ne-a adus aminte de minciunile noastre, cu cele parlamentare în frunte.

În România nu ai voie să spui adevărul. O țară care are doar profesioniști de excepție, manageri de top si oameni de afaceri de calibru, un popor care votează de 20 de ani schimbarea fără să știe ce schimbă și făra să fi schimbat de fapt nimic în afară de numele si prenumele aleșilor minciunii, un astfel de popor nu suportă adevărul.

Vom continua sa fim niște oameni minunați, de vină fiind americanii, rușii, chinezii sau multinaționalele, noi vom ieși în stradă și vom scrie pe bloguri si mai ales, vom continua să mințim.

Anunțuri

Un gând despre „Portretul robot al făptuitorului

  1. Totuși, să nu exagerăm. Poți spune adevărul dar riști să fii catalogat drept nebun, anacronic sau, în cel mai bun caz, neadaptat. Genul care micționează cu vântul în față.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s