Naţiunea şi testul democraţiei


Joe Bine
Joe Bine (Photo credit: Blog Story)

Astăzi vă rog să aveţi puţină răbdare, încerc să demonstrez o problemă de fond, fondul este alcătuit din nuanţe iar nuanţele se cer explicate.

Democraţia are sens dacă reuşeşte să valideze, prin competiţie liberă şi corectă un set de valori care măsoară perdormanţa socială la un nivel superior. Democraţia nu este aşadar atractivă pentru cei care au pierdut competiţia, pentru rataţi şi eşuaţi. Din păcate, aceştia din urmă formează la noi nu doar o majoritate, ci şi o masă critică. Iată explicaţia negării tot mai frecvente a democraţiei în spaţiul public românesc.

Imaginaţi-vă doi tineri, Costel şi Dorel, copilărie comună, colegi de şcoală, poate şi de facultate. Costel n-a strălucit la jocurile şi glumele din parcarea blocului, n-a avut cele mai grozave fete, n-a marcat goluri la fotbal şi nu a devenit celebru prin chefuri de pomină. În schimb a fost la olimpiadă, ca elev, a fost remarcat ca student la sesiuni ştiinţifice şi s-a calificat în final pentru un job la o companie multinaţională. Bine plătit, s-a mutat într-un cartier rezidenţial, munceşte mult, nu are timp de reţele de socializare, nici de politică sau manifestaţii. Timpul lui se împarte în 11 luni de muncă, 10-12 ore pe zi şi o lună de vacanţă, cînd îşi permite excursii costisitoare şi sejururi în staţiuni inaccesibile celor din categoria Dorel.

Dorel a fost vedeta cartierului, amoruri fierbinţi şi petreceri „incendiare” în adolescenţă, n-a prea dat pe la facultate, în schimb s-a înscris într-un partid, a fost cu ei în campanie, a fost dezamăgit, nu s-a ales cu nimic, s-a dus la alt partid, acelaşi deznodămînt, dezamăgit de politică a devenit activist, trăieşte pe apucate, dar are timp berechet, înjură toată ziua pe reţelele de socializae şi poartă un steag mare, tricolor, al toate manifestaţiile împotriva multinaţionalelor, a lăcomiei capitaliste, a trădării politicienilor. El şi ai lui vor să ocupe şi să desfiinţeze tot, asta e soluţia, după părerea lor, dar nimeni nu ştie cum poate funcţiona o societate cu structurile demolate, neînlocuite de nimic.

Într-o democraţie europeană toate acestea sunt normale. Competiţia nu poate fi cîrştigată de toţi care participă la ea. Perdanţii dintotdeauna au acuzat sistemul, injustiţia socială, dintotdeauna ei ar fi vrut să anuleze totul şi să o ia de la capăt, un fel de a doua şansă. La noi faptele sunt comice, chiar dacă au accente tragice, fiindcă noi ne-am apucat să luptăm impotriva capitalismului, înainte de a avea un capitalism propriu-zis.

Pînă aici cu constatările. Cine răspunde la întrebarea: ce ne facem cu masa tot mai mare de nemulţumiţi care zilnic caută un vinovat pentru nemulţumirea lor: „amerlocii”, „băsexul”, politicienii, străinii, ateii, orotodocşii, evreii, masonii… lista nu se termină aici. Toţi aceşti gălăgioşi nu concep, nici din întîmplare, că poate una din cauzele nemulţumirii lor sunt chiar ei.

 

 

Anunțuri

2 gânduri despre „Naţiunea şi testul democraţiei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s