Noi şi criza de lecitină. Iată cîteva din momentele ei esenţiale


Avem o problemă cu rezerva naţională de lecitină? Unele simptome indică o penurie îngrijorătoare şi o scădere dramatică a memoriei naţionale. Argumente:

  1. N-am înţeles niciodată modul în care a „dispărut” (oficial vorbind) partidul comunist român, un partid cu peste 4 milioane de membri.  Pe lîngă această performanţă, Bermudele sunt o joacă de copii.După decembrie 89, cînd a fost blamat comunismul şi ceauşescu, dar nu s-a legat nimeni de p.c.r., în jurul acestuia din urmă s-a aşternut tăcerea. Mult mai tîrziu a fost reînfiinţat (?!) un soi de P.C.R. Cum a fost reînfiinţat, dacă nu a fost desfiinţat niciodată? Oare noi nu ştim cum se desfiinţează un partid?
  2. Tăcerea din jurul partidului comunist nu i-a cuprin şi pe membrii săi. Îmi amintesc de orăşelul în care trăiam în acea vreme (vezi: https://crezerv.wordpress.com/schimbarea-la-fata/) şi de secretara cu propaganda, cea mai aprigă pe care a avut-o urbea, care după ce a văzut că nu poate ajunge şefă la F.S.N. a devenit militantă înfocată pentru repunerea în drepturi a bisericii greco-catolice (!!!). Trecutul ei, dar şi al celorlalţi activişti de partid a dispărut odată cu partidul. Întrebare: poporul acesta al nostru chiar nu are memorie?
  3. În ianuarie 90 s-au umplut ziarele şi televiziunea de rapsozii care relatau transpuşi şi emfatic atrocităţile comise de ceauşescu.  Aproape ca la cenaclul lui Păunescu, doar că de data asta cîrmaciul era „the bad guy„. Azi acelaşi personaj sinistru stărneşte nostalgii şi suspine. Mai întreb odată: s-a terminat lecitina, substanţa aceea care ajută la memorie?
  4. Atunci (în 89) ne sculam dimineaţa şi ne interesam dacă au mai sosit ceva ajutoare. Din occident, evident. Mai tîrziu, cînd am început şi noi să avem o democraţie de vitrină şi capitalism de cumetrie, dacă făceai reclama unui produs, spuneai: la standarde occidentale. Acum ne gîtuie emoţiile naţionalist-autarhice cînd auzim de occident. Lecitină aveţi?
  5. Să mai întreb? Mă încearcă teama, că între timp am uitat întrebările anterioare. Dar, să încerc. Nu vreţi, dragi compatrioţi, să ne amintim, totuşi, cel puţin ultimii 24 de ani?
Anunțuri

3 gânduri despre „Noi şi criza de lecitină. Iată cîteva din momentele ei esenţiale

  1. Nu voi uita niciodata sperantele ce mi-am pus in 89, si in cei 24 de ani ce au trecut de atunci, am senzatia ca ne-am intors in epoca lui Nenea Iancu .

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s