Românul s-a născut poet şi va muri şomer sau emigrant


La noi, puterea cuvîntului le întrece pe toate.

Nu contează ce faci, atîta timp cît spui. De la personajele lui Caragiale la talkshow-urile postmoderne, o seamă de oameni nu fac nimic, dar vorbesc tot timpul. Aceşti vorbitori sunt consideraţi de către ceilalţi –  „foarte activi”.

De preferinţă contemporanii noştri vorbesc despre lucruri pe care nu le cunosc,  care le depăşesc pregătirea, capacitatea de înţelegere, cu care n-au avut de-a face niciodată în viaţă, în schimb (interesant!) aceiaşi oratori sunt rar dispuşi să vorbească despre profesia lor, familia lor, prietenii lor. În aceste cazuri, cu toate că ar avea prilejul să spună în sfîrşit ceva în cunoştinţă de cauză, compatrioţii noştri devin pudici, discreţi, chiar secretoşi, eventual supăraţi că vrem să-i tragem de limbă.

Citeam zilele trecute o postare despre universalitatea taximetriştilor în materie de politică, nu e de mirare, mai ascultă şi ei un radio, se satură de muzică non stop, stau în parcări şi participă, reproduc ce aud, nu au complexul ignoranţei, fiindcă nici vorbitorii din studiou nu sunt deranjaţi de faptul că habar n-au despre ce vorbesc.

În general, ca să te descurci într-o dispută (sau o discuţie oarecare) ai nevoie de un cît-de-cît simţ al orientării. trebuie să ai un feeling dincotro bate vîntul. Briza nu vine în mod normal decît din 2 direcţii: pro sau contra, deci e bine să ai de la început o imagine clară dacă la rîndul tău eşti fan sau simţi neapărat nevoia să curgă sînge de… Argumentele contează mai puţin, nimeni nu e dispus să le asculte şi cu atît mai puţin să la accepte.  E un dute-vino care se termină ori cu consens, ori cu jigniri personale,  care nu au nimic comun cu subiectul, aşa se vorbeşte în parlament, în studiou, la cafenea, de ce nu şi în taxi?

Aceste convorbiri sunt (chiar dacă nu vă aşteptaţi să fie aşa) interesante, să le asculţi sau să le citeşti pe net nu e o pierdere de timp, dimpotrivă, înveţi multe din tainele vieţii de azi fără să faci un efort de cercetare, fără să toci biblioteci şi să petreci nopţi albe cu obiectul muncii pe birou. De bună voie, oamenii îţi spun cum gîndesc.

Iată de pildă taximetristul din postarea amintită, care expunea (nu foarte coerent şi nici cu prea multă iubire pentru gramatică) o teorie despre masoni. Masonii sunt un subiect la modă, un fel de personaje din cărţile cu benzi ilustrate, despre ei s-au scris atîtea episoade ale unui film sf (thriller politic, horror spiritual sau cum vreţi) încît e imposibil să le fi prins pe toate, deci e clar că ai mereu şansa să auzi ceva nou. Imposibil de contrazis.

Nu rîdeţi în astfel de împrejurări şi nu vă închideţi în interiorul fiinţei, încecînd să nu auziţi ce spune interlocutorul. Gîndiţi-vă că urmăriţi un copil la jopacă, un copil care şi-a ales cubuleţele şi care compune o poveste. Copilul fiind totuşi adult (sau cel puţin la vîrsta la care unele simptome indică acest fapt), va spune exact ce ar face el dacă ar fi în locul acelor personaje formidabil de puternice şi de bogate, angajate în conspiraţiile lor tenebroase. E ca un soi de compunere cu tema ce ai face dacă ai cîştiga la 6 din 49?

Dacă vorbeşti cu astfel de oameni e bine să le spui ce vor ei să audă şi i-ai făcut fericiţi.

Mai zice cineva că avem o problemă de comunicare?

Anunțuri

Un gând despre „Românul s-a născut poet şi va muri şomer sau emigrant

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s