Am văzut oare opozanţi fericiţi?


Cred că da.

Pînă la un punct ne face plăcere să fim în opoziţie. Punctul acela nu are o denumire oficială, nu s-a scris mare lucru despre el, poate că trimiterea aceasta nu e cea mai inspirată, pe scurt, e limita dintre opoziţie şi blat, zona de demarcaţie în care revolta, rezistenţa şi principiile se dizolvă treptat dar sigur într-o masă amorfă a compromisurilor.

Ştiu că ar trebui să gîndesc pozitiv, să recunosc oportunităţile care se arată înaintea fiecăruia, într-un an nou, netul e plin de sfaturi despre „cum să avem succes în…”, numai că oamenii care au cu adevărat succes nu mai au timp să scrie despre succesul lor, în timp ce profesorii de succes au ales această meserie fiindcă nu au avut succes în altă parte.

Ca în fiecare iarnă, mediile noastre previzibile m-au dus cu memoria înapoi în iarna anului 89, care între timp face parte din secolul trecut. Dacă ar fi să fac un rezumat al primului an de libertate, acesta se rezumă tot la un compromis. În iarnă totă lumea striga împotriva comuniştilor, iar în iunie următor, 90% i-au votat tot pe comunişti, într-o parodie politică întemeietoare a democraţiei noastre originale, varianta postcomunistă, care nu e chiar atît de diferită de domnia fanarioţilor, sau de toate înţelegerile pe sub masa verde din care s-a născut ceea ce se vede azi (la loc liber caracterizărilor voastre).

Se vede că modelul nostru predilect e sărăcia oficială şi rezolvările pe sub mînă, îmi amintesc de un prieten care a venit din America în vizită prin anii 80, cînd în România alimentele erau „raţionalizate”, adică nu puteau fi cumpărate ca în orice ţară normală, dar peste tot unde era invitat americanul, nu prea lipsea nimic de pe masă. Ospitalitate? Poate că şi asta. Dar mai e şi obsesia „descurcatului„, a „relaţiilor”.

Spuneţi-i unui prieten că vreţi să daţi consurs la… teatru, să zicem, unde „s-a scos” un post de administrator. Din 10 prieteni, 8 vă vor informa că îl cunosc pe…, că sunt prieteni cu… şi că „se rezolvă”.

Profesorii noştri sunt acuzaţi că iau şpagă contra note/examene măsluite. V-aţi întrebat vreodată ce ar păţi un profesor care refuză şpaga? Cum s-ar transforma neliniştile părinţilor cxare nu „au rezolvat” situţia copilului lor în reclamaţii, denunţuri, anchete… tot tacîmul?

Şi atunci cum rămînem cu opoziţia? Ei bine – şi ea „se rezolvă” pînă la urmă.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s