Ce nu vi s-a spus niciodată despre 25.12.1989


Împuşcarea soţilor Ceauşescu în ziua de crăciun a anului 89 a fost rezultatul unei confruntări dintre fracţiunile elitei care aspira la putere, după ce Nicolae Ceauşescu pierduse definitiv sprijinul Moscovei, fapt care i-a fost comunicat de însuşi Mihail Gorbaciov, cu prilejul vizitei discrete la Moscova din 4 decembrie a aceluiaşi an.

Triunghiul conspirativ alcătuit din Ion Iliescu, Silviu Brucan şi generalul Militaru nu constituia singura grupare care aspira la putere după debarcarea Ceauşeştilor.

A existat cel puţin încă o grupare, din care se distingea Victor Atanasie Stănculescu. Acesta nu fusese trimis, ci plecase la Timişoara pentru a se întoarce la Bucureşti victorios şi viitor preşedinte.

Între timp lucrurile s-au precipitat la Bucureşti unde Ceauşescu urma să fie arestat chiar în clădirea CC, în care se refugiase cu o zi înainte.

Văzînd că pierde teren, Stănculescu abandonează Timişoara şi vine în grabă la Bucureşti, unde îl convinge pe Ceauşescu să părăsească clădirea cu elicopterul, dezvăluindu-i parţial complotul urzit împotriva lui, cu încuviinţarea Moscovei.

Stănculescu speră să-l poată folosi pe Ceauşescu drept monedă de schimb în negocierile care urmau şi în care el dorea să joace un rol esenţial.

A urmat însă episodul Tîrgovişte, fiindcă  o parte din aparatul militar pe care Stănculescu îşi închipuia că-l controlează, trecuse de partea generalului Militaru.

Învins, Stănculescu a fost obligat să rezolve „problema” de la Tîtgovişte, unde Elena Ceauşescu avea să-l dea de gol: „Victoraş, ai venit să ne salvezi?”

Revolta lui Nicolae Ceauşescu faţă de lovitura de stat era explicabilă, fiindcă el şi-a dat seama că fusese trădat din toate părţile, inclusiv de Stănculescu în care mai avuse încredere.

Procesul ar fi trebuit să dureze pînă noaptea tîrziu, cînd unitatea ar fi fost atacată de „terorişti” iar Ceauşeştii, Stănculescu şi alţi indezirabili ar fi apărut ca victime colaterale ale luptei armatei române cu teroriştii „străini”.

Dar, cum nu există complot fără trădători, fiindcă orice complot se bazează pe trădare, iar cine trădează odată, va trăda în continuare, cei de la Tîrgovişte au aflat de atac şi s-au grăbit să-i lichideze pe Ceauşeşti, pentru a-şi salva pielea. Probele video nu mai puteau fi distruse, fiindcă fuseseră puse în siguranţă, deci nu mai era plauzibilă varianta atacului terorist pe timpul nopţii, iar sinistrul cortegiu s-a întors la Bucureşti.

Pentru moment, generalul Stănculescu şi echipa lui scăpaseră cu viaţa. Continuarea o ştim.

Genul filmului: thriller.

Distribuţia: aştept propuneri.

Regia: ar fi fost bun Sergiu Nicolaescu?

Cine intră coproducător?

Anunțuri

6 gânduri despre „Ce nu vi s-a spus niciodată despre 25.12.1989

  1. Dar nu era „Victoraș, să ai grijă de copii ?” Plus că, nu știu de ce nu-mi pare deloc credibilă ipoteza. Stănculescu mi s-a părut întotdeauna un militar de paie. Cam ca o sperietoare în mijlocul unui lan de cereale căreia țăranul nu i-a găsit o pălărie și i-a pus în cap o caschetă.

    Apreciază

      1. Am să-mi permit să vă contrazic. Personal cred că s-a întâmplat fix ceea ce trebuia și era programat să se întâmple, cu mici disfuncționalități care nu au făcut decât să dea un plus de credibilitate. Eu cred că tot ceea ce a fost pus în scenă atunci se poate compara cu un roman prost peste care se așternuse deja praful prin sertarul vreunui editor. Editor care îi aprobase publicarea dar a așteptat ca momentul în care pe piață să existe cerere și pentru o carte slab scrisă dar cu un subiect incitant.

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s