Mizeria imaginaţiei. In memoriam Radu Săplăcan


„Mizeria imaginaţiei” e cartea pe care R.S. – odihnească în pace! – a început să o scrie prin anii 80. Timpul, destinul, providenţa sau calculul probabilităţii au vrut altfel. Pentru mulţi cititori de azi, anii 80 înseamnă „noaptea neagră a comunismului” şi atît. Puţini îşi mai amintesc că perioada aceea a fost şi una a exilului interior, a unor performanţe intelectuale remarcabile, care dacă nu au schimbat lumea, au schimbat decisiv modul de gîndire pentru cei care au participat şi au înţeles. Aceste capricii ale memoriei selective nu sunt deloc surprinzătoare. „Evenimentele” din 89 s-au bucurat de maximă expunere mediatică, în timp ce faptele anterioare, mai ales în plan intelectual, au rămas confidenţiale.

Nu fac parte dintre cei care vor să demonstreze cu forţa argumentelor falsul din iarna lui 89. Nu tot ce s-a întîmplat atunci, în 89, a fost fals, calcul meschin sau laşitate abil exploatată, la fel cum nu tot ce s-a întîmplat pînă atunci a fost doar întuneric, frig şi turnătorie.

Dovadă proiectul de carte „Mizeria imaginaţiei” – neterminat, dar valabil şi azi. Autorul şi-a propus atunci un inventar al imbecilităţilor repetate ritualic în discursurile politice ale timpului, după modelul impus de „primul orator al ţării”, agrementat stilistic de odele şi psalmii telegramelor de felicitare şi de compromiterea sistematică şi din interior a simţului valorii prin „Cîntarea României”. Iată un exemplu recent, care demonstrează documentat cîtă dreptate la avut R.S. la începutul anilor 80:

http://www.timponline.ro/politicienilor-puteti-tacea-vrem-sa-auzim-o-stire/

Concluzia e tristă: după 4 decenii, după invocarea unor schimbări radicale ale sistemului, mizeria imaginaţiei rămîne aceeaşi. Clişeele de atunci au fost schimbate cu altele, care poartă ştampila UE, cu alte cuvinte afară s-a zugrăvit gardul, înauntru… nişte tovarăşi, acum domni, tunşi sau coafaţi că să imite freza şefului cel mare, îmbrăcaţi ca să semene cît mai mult cu acelaşi şef providenţial, rostindu-i frazele ca să înţeleagă prostimea: băi, pulime, pentru voi, EU sunt Nicolae Ceauşescu.

Nostalgici? Nici vorbă. Practicile şi metodele P.C.R. sunt de strictă actualitate. Activistul, aşa cum îl ţinem noi minte, (cei care am avut „privilegiul” de a trăi şi  în R.S.R) –  este omul (femeia) zilei. Aceeaşi aroganţă, cu care ne dă de înţeles că dacă nu murim (încă) de foame şi de frig, dacă mai deschidem ochii dimineaţa, asta i se datorează lui şi numai lui, în timp ce noi suntem nişte mizerabili nerecunoscători care nu-l merităm.

Stimaţi concetăţeni, nu mai e cazul să regretăm epoca lui Nicolae Ceauşescu, mai e nevoie doar de cîteva ajustări, (care sunt în curs de rezolvare, după cum se vede) şi ne-am întors de unde am plecat.

Cum zicea un clasic: Bravos, naţiune! Halal să-ţi fie!

Anunțuri

Un gând despre „Mizeria imaginaţiei. In memoriam Radu Săplăcan

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s