Heartbleed – suntem victime sau beneficiari


Heartbleed este un nou virus. Nu credeţi toate poveştile despre el sau despre viruşi în general. Viaţa – ştim bine – bate de obicei filmul. Calculatorul pe care îl folosim probabil nu va păţi nimic, nimeni nu ne va distruge fişierele şi nu ne va goli conturile bancare (mai întîi ar fi cazul să avem ceva în conturile acelea). Aceste lucruri se mai întîmplă, dar cu măsură. Nimeni nu vrea să îndepărteze lumea în masă de calculator. Nimeni nu are intenţia să radă memoria a milioane de calculatoare, pentru ca milioane de utilizatori să descopere că e mai frumos la iarbă verde, la plimbare decît în faţa unui display. Nimeni nu ne va goli contul bancar dintr-o dată, cel puţin nu în masă, fiindcă asta ar perturba activitatea bancară în general, iar băncile nu doresc aşa ceva şi de obicei se întîmplă ce vor băncile. În schimb, o serie de oameni de bine vor mai afla, probabil cu şi mai mare uşurinţă, care ne sunt prietenii, obiceiurile, preferinţele, la ce stimuli reacţionăm, etc…ceea ce se întîmplă de multă vreme şi probabil că aceste date sunt colectate, prelucrate şi produc, la un moment dat, decizii care ne privesc pe noi toţi, dar care nu sunt neapărat în folosul nostru, al tuturor, ci mai degrabă în folosul celor care iau deciziile. Asta e viaţa care bate filmul. Să nu fim mincionoşi, şi noi profităm de ea cît şi cînd putem, ştim mult mai mult despre prietenii noştri decît ştia securitatea despre ei, dacă au apucat vremea aceea, comunicăm cu o mulţime de oameni pe care nu i-am văzut niciodată şi credem că sunt oameni, poate sunt reali şi poate nu, dar nici asta nu e o crimă, că şi noi folosim  pseudonime sau comentăm anonim, nu? Avem tot dreptul să ne declarăm victime, la ce şi cui îi va folosi? Vă spun eu, va folosi celor care din „vicitimizarea” noastră vor face o „ştire”, adică puţină atmosferă în spaţiul virtual. Interesant e că unii fac treaba asta pe bani şi alţii din plăcere. Mă întreb cîţi din cei care o fac din plăcere visează că vor fi plătiţi într-o bună zi?

Anunțuri

2 gânduri despre „Heartbleed – suntem victime sau beneficiari

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s