Societatea civila s-a incuiat in WC


Not Like – pentru că nu are nici un rost să te duci ca un fazan să votezi, să dai un cec în alb unui partid sau „independent” (care pînă la urmă tot la un partid ajunge) şi care să facă ce vrea cu el, fără nici o problemă în ce te priveşte, fiindcă tu, fraierul, ai doar menirea să-l votezi, după aceea îl controlează partidul care partid se pişă dintotdeauna pe noi.

Inchirieri de idei

Dar promite ca nu sta mult. Pentru ca societatea civila, desi pare ca se c…a pe ea, nu doreste altceva decat sa faca treaba mica.

„Ma pis pe el de vot!” e un citat dintr-un titan (vorba vine, mai degraba un fier ruginit) al gandirii revolutionare bucurestene. Pe care o tanara entuziasta si l-a tatuat pe tricou, intrucat fundul era probabil deja ocupat cu „my brain is inside”.

Nu pot decat sa aplaud. In sfarsit, un program politic pe care il intelege toata lumea. Pentru care nu e nevoie decat de doua sticle de bere si-un tufis. Care nu-ti cere minte ci doar vezica, o chestie pe care toata lumea o are si – din nefericire – o iroseste cu mictiunea, in loc s-o puna in slujba luptei politice.

„Ma pis pe el de vot” mi se pare in acelasi timp doar un deschizator de drumuri. In siajul sau galben…

Vezi articol original 85 de cuvinte mai mult

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s