Ce este internetul profund?


Internetul dincolo de ecran, dincolo de interfeţele lui grafice are menirea de a ne distrage atenţia de la propria noastră viaţă, înlocuind-o cu vieţile virtuale ale entităţilor pe care ni le inventăm în cyberspace.

image

De câteva zile nu reuşesc să scap de această obsesie. Mă urmăreşte cu obstinaţie natura duplicitară a procesului şi mă înspăimântă răspândirea lui.
Nu-mi iese din cap că am mai trăit asta pe vremea comunismului când toată lumea avea 2 identităţi: una în viaţa reală şi alta la şedinţă. Mă mai scoate din minţi şi altă similitudine. Atunci eram luat la rost că lipseam de la şedinţe. Oare ce ar spune semenii mei azi, dacă mi-aş şterge toate conturile de mail, de twitter, de facebook, de linkedin… şi dacă aş renunţa şi la telefonul pe care tocmai scriu fiindcă el mă chinuie mai mult decât toate celălalte la un loc?
Dar cum aş reacţiona eu în timp, după punerea în aplicare a unei astfel de decizii? În privinţa lipsei mele sistematice de la şedinţele comuniste n-am avut regrete. Nu ştiu dacă în privinţa internetului va fi la fel. Îndoiala mea începe cu faptul că la internet m-am abonat de bună voie, iar internetul atinge strălucit unul din obiectivele comunismului: egalitatea dintre utilizatori.
La asta merită să reflectăm.

Anunțuri

9 gânduri despre „Ce este internetul profund?

  1. Dacă dispari din Internet, dispari curînd şi din viaţa reală. Fiindcă ceilalţi sînt legaţi de tine numai prin ideea că pot fi aproape de tine oricînd, nu şi prin dorinţa de a-ţi fi (şi a le fi, la rîndul tău) aproape. Vei fi uitat înainte să-ţi dai seama.

    Eu am făcut cu ani în urmă acel gest „suprem” de a-mi şterge majoritatea conturilor pe reţele de care poate românii n-au auzit nici în ziua de azi şi care poate nici nu mai există de mult sau au fost „transformate” în altele de către cei ce le deţin (Ghici unde sînt aproape toţi? San Francisco, California. Dacă nu crezi, ia la rînd toate paginile ‘about’ sau citeşte în josul notificărilor din mail – sînt obligaţi să ofere detalii despre localizarea sediului central, cel puţin) . Ba am stat fără absolut nici un fel de conexiune timp de un an jumate, imediat după ce m-am mutat la casă. S-au rupt legături odinioară „puternice”, ba s-au rărit ori au dispărut chiar şi apelurile telefonice şi vizitele pe poartă.

    Ăştia sîntem noi, oamenii…

    Apreciat de 2 persoane

  2. Ce s-ar intampla daca… NIMIC ! Ramanem ceea ce SUNTEM CU ADEVARAT. Eu as pune problema altfel. Ce s-ar face internetul fara noi? In fond este o mare pacaleala la mijloc…Prin internet comunicam mai usor, dar si relationam mai putin. Una este comunicarea „virtuala” si alta este relatia. Relatia nu poate fi virtuala, este un surogat.
    Comunicarea prin internet este facila, dar nu ne reprezinta, nu este autentica si nici spontana. Este elducorata, filtrata…hai s-o spunem pa’ dreapta…NESINCERA.
    Desigur, nu pentru toti, dar exceptile…confirma.

    Apreciază

    1. @”Una este comunicarea “virtuala” si alta este relatia. Relatia nu poate fi virtuala, este un surogat.” – absolut, complet si categoric de-acord cu tot comentariu’ dvs… pentru mine, netu’-i o unealta de munca si de comunicare rapida… n-am (avut) cont pe nici-o retea sociala si nu-s abonata la nici-un blog! Oare exist cu-adevarat, mi-s o exceptie?!… 😉 Indiferent de progresele si ameliorarea imensei pânze, virtualu’ nu va putea înlocui viata reala, concreta, practica!

      Apreciază

  3. @”internetul atinge strălucit unul din obiectivele comunismului: egalitatea dintre utilizatori.” – am meditat si reflectat: nu-s de-acord, caci: sa comparam ce-i comparabil, Monsieur ZD! 🙂 cu o exceptie: odata intrati în hora netului, anonimitatea e doar o iluzie pierduta din start, iar fraza legendara din „1984”(scris la sf anilor-’40!) de George Orwell:”big brother is watching you!” e si va ramâne de-actualitate… 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    1. Cred că suntem comparabili şi egali în sfera virtuală. Încerc să explic: toate postările, comentariile etc. au din start aceeaşi şansă de a fi citite, de a produce o reacţie sau de a fi ignorate. Ierarhia se poate stabili cu bani, există softuri care „propulsează” postările încât statistic ele au mai multe accesări, de pildă o postare pe FB poate fi „promovată” printr-un simplu clic, la opţiunile de buget cred că începe cu 100 de lei (adică vreo 20 eur).
      Big brother isn’t that big any more, on the other hand. Cantitatea de material stocat este enormă, filtrarea şi selectarea anevoioasă, cuvintele cheie pot fi cuvinte capcană, de pildă mediile educaţionale au încercat să introducă filtre pentru reţelele şcolare, utilizând cuvinte cheie. Primul cuvânt la care s-au gândit a fost „sex”. Drept urmare, poeta renascentistă Anne Sexton a devenit inaccesibilă în reţeau şcolară. 🙂

      Apreciază

  4. Asa este Melanie…Internetul este o alta iluzie manipulatoare…Trebuie facuta o delimitare stricta intre comunicare, informatie si relatie.
    Atata timp cat internetul nu ne poate face mai „buni”,mai iubitori, mai putin violenti sau lacomi, cat NU contribuie la relationare, cat mai curand instraineaza, rupe de realitate mai ales pe cei vulnerabili, pe tineri, este mai curand o PACOSTE. In spatele aparentei de inter-comunicare, de informare rapida, stau interese mercantile, posibilitaea controlului indivizilor, manipularea lor, instrainarea fata de singura REALITATE, acea care inseamna VIATA TRAITA IN FAPT !
    Chestia cu virtualul tine de vis, iluzie, abracadabrant…

    Apreciat de 1 persoană

  5. Şi eu am folosit un argument asemanator vorbind despre…”cuţit”. Nu mai sunt aşa sigur…ştiind că „puşca” sau „cuţitul”…sunt făcute cu „dedicaţie”.
    Desigur, există câţiva care îNTELEG despre ce este vorba…dar ce ne facem cu cei mulţi care se bucură că au descoperit puşca si cuţitul …de vânatoare, deîmpuşcat şi jupuit…?!
    Este o poveste cu tâlc despre „ucenicul vrajitor”…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s