Cum m-a prins Victor în ofsaid?


De data aceasta sunt dispus să o iau sistematic. Off side (autohtonizat în ofsaid) îndeamnă „în afară de joc”, poziţie interzisă de regulamentul de fotbal (sau football).  Ce legătură există între nesenificativa mea persoană fizică autorizată şi jocul faţă de care să am prilejul (privilegiul) unei poziţii?

aletheia

Autorul pozei este Victor Ştir, redactor la Mesagerul de Bistriţa-Năsăud, cel care a consemnat întâmplarea. Ea (întâmplarea) a mai fost comentată şi aici. Nu m-aş fi oprit asupra trecerii mele întâmplătoare prin faţa obiectivului unui aparat de fotografiat, într-o zi oarecare, la un eveniment la care nu am contribuit cu nimic decât cu prezenţa, dacă nu aş fi citit în aceeaşi zi şi următorul articol. Prima mea reacţie a fost să mă bucur că am scăpat atât de ieftin, deoarece eu nu sunt intelectual (cel puţin nu ţin să fiu considerat intelectual). Nu mă consider nici scriitor, chiar dacă am comis, cîndva o carte. Eu consider viziunea aceasta cu intelectuali şi non-intelectuali depăşită, tributară sistemului sovietic, care împărţea societatea în clasă muncitoare aliată cu ţărănimea, intelectuali şi exploatatori.

Vom continua să funcţionăm (mai bine zis să nu funcţionăm) într-o enclavă dacă nu vom reuşi să ne desprindem de aceste tipare mentale. Dacă am acceptat să trăim într-o economie de piaţă, e cazul să gândim în termeni proprii acesteia, adică producător, distribuitor şi consumator. Eu unul nu mă calific producător, deoarece nu am nici un contract în acest sens. Dacă am scris o carte de bună voie şi am plătit pentru publicarea ei, se cheamă că am un hobby şi atât. Dacă mă agitam puţin, poate găseam un sponsor, sau o editură care să o publice cumva (pe  banului publici sau crezând că va reuşi să o vândă) – dar nici asta nu mă face producător, atâta timp cât nimeni nu mi-a cumpărat manuscrisul. Eu pot să fiu în cel mai fericit caz consumator, numit cititor în cazul consumatorilor de carte.

Manifestările de genul celei descrise mai sus se produc la noi pe bani publici. Vedeţi afişele şi vă daţi seama de unde vin banii. De aceea mulţi şefi de instituţii au început să invite la manifestări politicienii de la putere, mai ales preşedinţii de consilii judeţene sau primarii, fiindcă de aceştia depinde bugetul instituţiilor pe care le conduc şi care organizează astfel de evenimente, la fel cum se organizează zilele… (şi cred că nu e localitate în România care să nu-şi sărbătorească zilele), festivalurile şi în general ocaziile când li se poate oferi votanţilor ceva pe gratis (inclusiv binecunoscuţii mici cu bere), pentru a-i mai scoate la urne.

Dacă nu mă credeţi cu economia de piaţă, vedeţi cum se împart bugetele locale pentru cultură şi veţi constata că de pildă literatură înseamnă doar o parte infimă, nesemnificativă cu banii alocaţi pentru chermezele de mare popularitate, animate de… cei care fac rating. E normal să fie aşa, toată lumea contribuie la buget (sau aşa ar trebui să fie), deci toţi au dreptul la o districţie pe bani publici.

Cu totul altceva ar fi existenţa unei pieţe de carte. Pentru a avea o piaţă am avea nevoie nu doar de agenţi, ci în primul rând de altă mentalitate. Bănuiesc că am mai pus o cărămidă la nonpopularitatea mea. N-am ce face. Asta e, chiar dacă uneori mi se spune că ar fi mai bine să mint.

Anunțuri

9 gânduri despre „Cum m-a prins Victor în ofsaid?

  1. S-a făcut o oră de cînd m-am trezit după obişnuita noapte albă şi întîmplător – sau poate nu – îmi zumzăia prin vidul din jurul neuronului golaş un gînd: „ce mai produce cu adevărat România?” Adică, faţă de prea-puţinii ani în care ne-am zbătut să scăpăm de datoriile către străini pentru a putea fi cu adevărat independenţi şi care s-au sfîrşit cu uciderea mişelească a lui Ceauşescu de către aceiaşi străini care nu puteau concepe ca România să devină o ţară independentă economic, mă uit acum în jur şi tot ce văd e „made in China” sau – oricum – adus de acolo de unde îşi înţarcă dracu’ copiii. Ce-i de mîncare e OMG (în ambele sensuri!), restul fiind făcături de cea mai proastă calitate cu preţuri comparativ enorme. Dar CE se mai fabrică în România, pentru România, care să fie palpabil, real, utilizabil fizic – adică nu jocuri pe computer sau programe de măsurat viteza de creştere a ierbii?! Şi exclud de aici multinaţionalele şi firmele cu patronaj şi/sau capital străin, ale căror profituri zboară către alte zări (şi ţări).

    Constat cu amărăciune că sîntem într-o proporţie covîrşitoare – ca să nu scot „din burtă” cifre gen 90-95% – intermediari, prestatori de servicii, dintre care marea majoritate inutile dar care „dau bine” în high-society. Consumatori sîntem oricum 99,9% – clienţi fideli ai rebuturilor chinezeşti şi de orice altă provenienţă.

    Noi sîntem marmota care împachetează ciocolata produsă de alţii în poleiala produsă de alţii, în fabrici construite de alţii pe pămînt (fost) românesc cu forţă de muncă românească plătită de cele mai multe ori derizoriu, şi nu avem parte nici măcar de cele cîteva zeci de secunde de faimă într-o reclamă teve din ţările unde ajunge acea ciocolată – că noi oricum nu avem voie să ne atingem de ea…

    Apreciat de 2 persoane

    1. În 89, noi am dat un test.
      Spune-mi dacă cunoşti o naţie care ar accepta să i se zmulgă stema din steag, care ar accepta o intervenţie militară străină (chiar dacă invadatorii erau deghizaţi în „turişti”) şi care ar privi pasivă cum armata şi internele sunt puse cap în cap fără efort, fără să aibă nimic de spus?
      Ce am făcut noi?
      Am alergat după certificate de „revoluţionari”, am luat tot ce am găsit în prăvălii la preţuri subvenţionate, ca să vindem la Istambul sau la unguri pe un câştig cât de cât, ducând propria economie la ruină, ne-am bucurat când ne-au fost returnate „părţile sociale” şi piaţa a fost inundată de o masă monetară fără acoperire în marfă sau servicii şi i-am mulţumit lui Petre Roman pentru săptămâna de lucru de 5 zile, când ţara arăta ca după războiul care n-a mai avut loc.
      Nu ne merităm soarta?

      Apreciat de 2 persoane

      1. Principalul defect al naţiei române este naivitatea, credulitatea. Noi n-am ştiut de ce suferim, nu ni s-a spus fiindcă aşa s-a considerat „de sus” că e mai bine, probabil. Şi bineînţeles, atunci cînd a părut că buboiul s-a spart şi că în sfîrşit va veni „mai binele”, am pus cu toţii botu’ şi am lăsat evenimentele să se desfăşoare în voie, cu încredere maximă în „eliberatori”. Care au făcut exact ceea ce erau plătiţi să facă: au distrus toate capacităţile de producţie pe motiv că erau depăşite şi neprofitabile, au distrus structurile cooperatiste unde se lucra pămîntul en-gros, au fărîmiţat tot ce se putea fărîmiţa, au introdus individualismul/egoismul sub numele pompos de ‘capitalism’, au vîndut ce era mai de preţ din avuţia naţională (cel mai recent, pămîntul însuşi!) şi au îndatorat ţara şi naţia pe vecie, de nici o sută de Ceauşeşti n-ar mai putea-o redresa – dacă ar fi lăsaţi de aceiaşi străini.

        Necazul lumii ăsteia e că s-au găsit nişte naţii care să se creadă stăpînii lumii şi care nu-i lasă pe ceilalţi să-şi vadă liniştiţi de viaţa lor, fiindcă le e frică de puterea exemplului. Cu o conducere potrivită şi o educaţie de calitate, România ar putea deveni un stat civilizat şi respectabil, într-o perioadă de timp. Dar nu aici, nu pe planeta Terra. Atîta tot.

        Apreciat de 2 persoane

      2. Poate şi aici. Primii elveţieni, care au depus jurământul pe cîmpia Rütli s-au adunat acolo pe la 1.100 iar câteva sute de ani mai târziu, Elveţia a devenit ceea ce ştim noi azi că este. Aşa că, Geduld, mein Freund. Geduld.

        Apreciat de 1 persoană

      3. Da, poate şi aici. dar tot la 1100, nu în 2014, nu cu actuala (dez)organizare socială şi cea politico-militară. În condiţiile în care se anexează state şi regiuni de parcă s-ar merge la picnic iar populaţia globului continuă să se distreze în faţa ecranului teve de parcă totul ar fi normal (ce dracu’ mai înseamnă normalitatea, în ziua de azi?!), România nu are absolut nici o şansă la independenţă şi respectabilitate. Ba aş spune chiar că avem toate şansele să dispărem de pe hartă în următorii zece ani (deşi termenul e prea lung faţă de ceea ce simt).

        Apreciat de 1 persoană

  2. Asta ar fi la prima „strigare”…In timp ce bisnitarii faceau comert cu Stambulul…smecherii, adica tot „ei”…fostii, imparteau „cascavalul” lui Ceausescu…Securisti,politruci, esaloanele doi si trei, au confiscat in nume propriu avutia tarii, proces incheiat nu de mult. Acum, cel putin, stim cum stam. Dictatura unei familii, in speta cea a lui Ceausescu s-a extins transformandu-se in dictatura mai multor familii, cea a partidelor politice.
    Vorba lui Tanase : „Si cu asta… ce-am, facut ?”
    In ceea ce ma priveste…am fost in toate punctele fierbinti ale loviturii de stat si nu am solicitat certificat de revolutionar. Nu mi-am luat nici ratia de parti sociale si nici macar nu mi s-a retrocedat ceea ce a apartinut familiei mele. Nu am facut compromisuri morale si nici materiale, iar de politica si politicieni am toata desconsideratia.
    Eu probabil ca-mi merit soarta prin „nastere” …aici in „curul” Balcanilor, vorba lui Tutea.

    Apreciat de 1 persoană

      1. Repet, nu ma consider vinovat…decat prin nastere, probabil la nivel Karmic. Am spus intotdeauna ce gandesc. Chiar pe vremea lui Ceausescu nu am intrat in PCR, cu toate ca mi se propunea cu „insistenta”. Am fost salvat de …barba. Secretarul de partid incerca sa ma convinga s-o dau jos macar atunci cand trebuia sa merg la „confrirmare” la sector. Eu tot ii spuneam ca parintii comunismului…Marx, Engels si Lenin aveau barba, mustata si cioc…Erau discutii hilare. Tatal meu, fost ofiter si a luptat pe frontul sovietic, a fost acuzat de procurorul sovietic Visinschi si condamnat ca tradator de tara. Eu l-am cunoscut cand eram la scoala. A mai trait putin si a murit. Casa in care locuiam a fost demolata din cauza ca statea in Calea victoriei socialismului (impotriva intregului popor)…
        Cu toate ca nu suport inregimentarile, sunt vicepresedinte( asta nu inseamna nimic in plus sau in minus) Miscarii Meritocratice. De cand am vorbit pe la Nasultv si ma ocup de acesta miscare ce-si propune desfintarea claselor politice…bagabontii astia imi asculta telefonul. Cum nu am nimic de ascuns…poate „invata” si ei ceva…
        Repet…nu sunt partas, profitor sau indiferent cu cele ce se petrec in tara, in lume, cu noi oamenii. Cum schimbarea „macazului” este de sorginte spirituala, incerc cu fiecare prilej sa-mi spun punctul de vedere.
        Consider ca miscarile revolutionare, reformele, sunt superficiale si schimba un rau cu alt rau.
        De ce sa ma consider vinovat?
        Desigur, soarta in acceptiunea profunda a acestui concept, cu SIGURANTA ca ne-o meritam.
        Pe de alta parte este adevarat ca EU traiesc in „paradis”. O data cu iesirea din primele linii ale sistemului…cerul MEU s-a limpezit. Dar nu pot fi indiferent cu cele ce se petrec in jurul meu, cu nedreptatile, cu dezechilibrele, cu manipularile, chiar daca CUNOSC cauzele(sau tocmai de aceea). Am cnvingerea ca de NOI depinde…in masura in care CHIAR stim ce vrem. Din pacate CONFUZIA este adanca.

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s