În căutarea bombei


Lectura în diagonală a netului în limba română arată 2 genuri care se bucură la ora actuală de mare popularitate, al doilea fiind genul horror-sf. De ce am sărit peste primul? Simplu, fiindcă nu mă (mai) interesează politica cu showbizul ei, prefer genul horror-sf, cel puţin autorii de horror-sf nu se (prea) îmbogăţesc din arta lor, unii (majoritatea, presupun) – chiar nu se îmbogăţesc de loc. Aţi observat că din nou evit să vorbesc despre prima categorie. Ştiu eu de ce.

BelaLugosi1

Pe de altă parte, îmi face plăcere să descopăr bloguri noi, să aflu cât de multă lume scrie, totuşi, în limba română, iar printre cei care scriu, cât de mulţi au talent, cultură şi idei, reuşesc să transmită ceva, să intre în dialog, e un mod de viaţă cu care m-am mai întâlnit, pe vremea când aşa ceva se întâmpla la cenaclu, pe urmă am rămas cu impresia că ne-am transformat în buticari şi emigranţi şi nu mai avem timp de noi, preocupaţi doar de partea vandabilă a firii,  dar iată – unul din avantajele acceptării netului pe scară largă – suntem din nou unde fusesem, cu câteva decenii în urmă, am regăsit stări şi fapte pe care le crezusem pierdute iremediabil.

Astăzi sunt obosit, de aceea confuz şi risc să scriu lucruri care mă trădează, dar îmi asum această carte jucată orbeşte, ca la poker, în anii de adolescenţă, când blindul era o dovadă de virilitate.

 

Anunțuri

4 gânduri despre „În căutarea bombei

  1. Nu ştiu sigur dacă nu mai am chef să caut sau nu mai am chef să găsesc… Ştiu doar că mă aflu suspendat într-un aproape-vid unde trecerile meteorice sînt oribil de comune sau greţos de comerciale. Simt că m-am dispersat – e voie să spui „explodat” fără să-ţi bată „prietenii” la uşă? – în miliarde de atomi de-acum prea mici pentru a avea vreo importanţă şi-i simt, mie cu mie şi ţie şi lor, tuturor, murind de nepăsare acută…

    Apreciază

      1. Din cînd în cînd, din ce în ce mai rar – de ce oare? – mă pipăi pe aripi, să văd de mi-a mai rămas vreo pană de Phoenix, să pot renaşte. Dar pînă şi simţurile mi s-au tocit, nu mai am siguranţa de altădat’. O mai fi…? N-o mai fi…? Incertitudinea mi-e stăpînă. Timpul – duşman. Universul zîmbeşte… el ştie. El întotdeauna ştie…

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s