Pierdut pe autostrada virtuală


E duminică, pornesc la plimbare, să fiu în ton cu… şi dau peste Ana. Am devenit curios, aşa că am ponit în căutarea sursei. Editura respectabilă, pentru mine sinonim cu valoare (estetică) – aparţine unei lumi de care m-am temut încă de mic. Sunt oamenii care fac tot ce eu n-am avut voie (sau n-am fost în stare), adică sursa complexelor mele (una din ele). Mi-am amintit că am mai citit despre autoare. Aflu că lansarea a coincis (în timp) cu finala Şarapova-Halep. Citesc mai departe: „Când n-ai dureri de cap, ca bărbat, îţi iei o femeie.” Probabil. Eu am migrene. Permanente. Din cauza spondilozei. Ajung şi pe blogul autoarei. De fapt un website. Lapte şi miere – lapte dulce  şi inimă – îţi dă de gândit. Încep să mă simt ca un fel de poptămaş şi dispar discret.

„Ce-oi mai fi vrând şi eu în viaţa asta?” – întreabă autoarea, pe platforma media. Nu ştiu răspunsul, nu ştiu ce vreau eu, în primul rând. Dar nu mă las. Autoarea primeşte complimente. Meritate. Dar complimentele nu mi-au sunat niciodată bine. Alt defect al meu.

Citesc în fine câteva fragmente din carte. Nu mă mai tem atât de mult, fiindcă mi-am dat seama că şi autoarea se teme. Uneori recunoaşte, alteori nu. Am găsit şi dovezi. Nu vreau să dovedesc nimic, aşa că rămân toate la locul lor.coperta_prospect-de-femeie

Pe scurt, a fost o duminică dureros de frumoasă.

Anunțuri

7 gânduri despre „Pierdut pe autostrada virtuală

  1. Apreciez discreţia nerezervată prin care ne-aţi prezentat-o pe Ana. Nu, n-am s-o citesc, îmi deajung „ale mele” hachiţe, himere…

    Un poptămaş tîrgumurăşan a avut mură-n gură, peste două regimuri (recunosc: pentru mine, aista mai odios ca mierlitul), soarta bibliotecii dîacolo. La napocani un bradea, la tîrg un bostan, la bcu un stoica…
    Nu-l/i uit, deşi – de mai trăie’ – el/ei sigur, da.
    Toţi căinează soarta multor infrastructuri sociale. Despre-al Bibliotecilor hal, nici Biblioteca (revista de specialitate, oh!) nu prea chiscuie(şte). Din tezaurizatoare de culturale valori, azi, incinta ceea aproape sacră-i ceva între pisoare şi vespasiene, cu trecere prin hală, oricare. Graţie şi poptămaşilor, şi celorlalţi adunaţi într-un Colej de di-rectori ai BP, deh, imediat în 1990-91, cu-o japiţă de jurisconsult nemţulean! Ei au declasat Bibliotecile şi Bibliotecari, dar tot lor li se osanalează „contribuţia”.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s