Digest 27 iunie 2014


Stress – e cuvântul cheie al postmodernismului, oricum vrem să definim timpul pe care îl trăim. Multe postări ne învaţă cum să scăpăm de stres, dar nu strică să ne oprim o clipă şi să ne gândim puţin de unde vine stresul? De ce modul nostru de viaţă, în loc să ne facă fericiţi, ne transformă în nişte stresaţi? Înseamnă că avem o problemă din construcţie şi avem de-a face cu o eroare de sistem. Nu voi comite păcatul atacului la sistem, nu din frică, de teama represaliilor, ci din cauză că nu am alt sistem, pe care vi l-aş putea oferi ca înlocuitor şi nu e frumos să dărâmi casa omului, fiindcă e igrasioasă şi e nesănătos să trăieşti în ea, iar după ce ai demolat-o să ridici din umeri şi să pleci. Cred în lucrurile făcute până la capăt.

Sursa stresului este lumea sau noi? Cine ne pune să vrem tot mai mult? Să fim mai fericiţi decât suntem? Pentru unii, asta se numeşte progres. progresul e ceva minunat, dar face inevitabil victime. Dacă alergăm în grup şi vom începe să alergăm tot mai tare, vom vedea că dispare grupul, învingătorul va fi un atlet desăvârşit, dar va fi singur.

Poate că rezolvarea problemei e mai simplă decât credem. Nici într-un caz nu pot recomanda egalitarismul, un fel de moarte sigură prin sinucidere colectivă. În schimb mintea noastră ne oferă capacitatea detaşării. Linkul din acest paragraf duce spre un text scris de un medic, care evident că nu-şi face speranţe de scriitor, din câte l-am citit e un om convins de seriozitatea şi nobleţea profesiei lui. Poate tocmai de aceea scrie mult mai bine decât unii care se chinuie să devină scriitori.

O posibilitate: să nu ne mai fabricăm stresul. Aici am ajuns pe un teren minat, în comentariul meu am atins două subiecte (încă) sacre: fidelitatea (conjugală) şi instituţia matrimonială. Sunt evident probleme care nu au soluţii colective, fiindcă sunt strict personale. În găsirea acestor soluţii e bine să ne amintim că dacă ridicăm foarte sus stacheta morală, e posibil să nu o mai treacă nimeni, iar ştacheta să rămână acolo ca un obiect inutil.

Sau să acceptăm teme dificile, fiindcă viaţa nu e de loc simplă. Am găsit la linkul de mai sus o astfel de temă. E vorba de diferenţa dintre self esteem şi self acceptance. E o mare difererenţă între exerciţiul de gândire pozitivă care mă îndeamnă să-mi repet zilnic că sunt o persoană minunată (cine nu vrea să fie o persoană minunată?) sau să învăţ să mă accept aşa cum sunt, adică probabil departe de a fi o minune, ci mai degrabă un nod de defecte, dar uman.

Viaţa reală e imprevizibilă şi mult sub aşteptările noastre. De aceea unele manuale, gândite pentru băieţii buni dar foarte duri, îi învaţă să se aştepte la ce e mai rău, pentru a fi pregătiţi.

Avem din ce alege, o zi frumoasă.

 

 

Anunțuri

7 gânduri despre „Digest 27 iunie 2014

  1. Daca transformam stresul intr-o stare pozitiva, e posibil sa gasim solutii la multe intrebari, chiar si la aceea daca institutia matrimoniala merita fidelitatea partenerilor .

    Apreciază

  2. Ca de obicei deschizi multe fronturi ale caror camp de bataie incepe sa aiba mai multe victime decat combatanti. Nu-mi displace, chiar ma incita,..dar raman „asa”. De ce? Tratarea fiecarui subiect propus, amintit, aruncat, ispitit… naste un munte de probleme.
    Stresul, sursa,progresul, rezolvarea, sistemul sunt teme dificile ale vietii „ireale”… Cautarea presupune cunoastere si asta in sine naste o problema. Cautam cunoscutul?! Gasirea in schimb presupune cercetare. Confuzia se naste in clipa in care cautam…in cunoscut ce de altfel NU SE AFLA ACOLO. Adica cautam inchipuiri, iluzii, sperante…si in plus le cautam in alta parte decat unde nu sunt…

    Apreciază

  3. Dom-le, cum le zici mata mai rar! Pe vremea în care omul se-nchina cum deschidea ochii și-i mulțumea lui Dumnezeu pentru că vede lumina zilei, pentru ce are, le lua pe toate cum i-au fost date, iar seara se culca tot mulțumind pentru ziua care-a trecut, nici nu exista noțiunea de STRES. Din ziua în care unul, mai mintos, s-a trezit că nu-i place cutare lucru, că uite, el știe că se poate face mai bine dacă s-ar lua lumea după el. În timp, au apărut tot felul de nemulțumiți, iar peste toți au ridicat pretenții filosofii, care au descoperit câte defecte avem noi oamenii. Asta a pus capac la toate, că omul s-a arătat nemulțumit și de ta-su’, ba și de mă-sa, de Dumnezeu. Ce mai, au apărut doctorii psihiatri care au moșit definiția noțiunii de stres.
    La urma urmelor s-ar putea spune că fericirea ar fi sinonimă cu prostrația, stresul strâns legat de progres.
    Da ezixtă și categoria celor ce-și pun întrebări referitoare la stres, nerealizând că de fapt sunt extrem de stresanți! 🙂
    Cică care-ar fi diferența dintre un nebun și-un nevrozat (stresat): Păi dacă-l întrebi pe nebun cât fac 2×4 îți răspunde… 7. Dacă-l întrebi pe nevrozat, ăsta răspunde: 2×2 fac 4, da’ așa mă enervează! 😉 🙂

    Apreciază

  4. long story, very short: nu-s stressata, angoasata, anxioasa – din fire si din totdeauna…


    @”Sursa stresului este lumea sau noi?…” – cum zicea J-P Sartre în „huis clos”:”l’enfer, c’est les autres…” 🙂

    Apreciază

      1. e uneori posibil, ba chiar probabil… un fel de „spirala infernala” sau cerc vicios din care doar noi-însine putem iesi… caci nu ne putem ajuta semenii împotriva vointei lor!

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s