De vorbă cu șamanul


Rezervistule, mi-a spus într-o zi șamanul, degeaba faci tu mișto de lumea asta, cu ce te alegi?

Nu i-am răspuns, ca să aflu ce avea de gând.

Mai bine cultivi idei decât să cultivi cartofi, a continuat el. Cartofii se strică, îi mănâncă gândacii, dau peste ei vitele vecinilor sau ți-i fură nomazii. Cu ideile nu se poate întâmpla nimic din toate aceastea.

Nu i-am răspuns nici de data aceasta.

Dar nu poți mânca idei, mi-am zis în sinea mea. Așa că trebuie să cultiv cartofi, dar cu măsură. Cartofii mei nu trebuie să fie cei mai buni, nici cei mai mari. Dacă reușesc să cultiv o recoltă bună, e un prilej de bucurie, dar nu trebuie să mă cramponez de asta, fiindcă viața nu poate fi numai bucurii. Dacă-mi va fura cineva cartofii, sau daca ei vor fi distruși de daunători, e un examen pentru mine: știu sau nu știu să mă descurc și fără. Examenele nu trebuie să ne sperie, nici să ne supere.

Cu toate că n-am scos un cuvânt, șamanul mi-a răspuns: ai dreptate, dacă reusesti să te ții de ce-ai spus.

7 gânduri despre „De vorbă cu șamanul

  1. Ideile cresc, rodesc şi se multiplică mult mai repede decît cartofii. Şi hrănesc ceea ce s-a renunţat de mult a mai hrăni la poporul ăsta: sufletul. De-aia sîntem negri şi amari pe dinăuntru.

    Apreciază

  2. Cultivarea grădinii, fie că este vorba de legume, fructe sau orice altă sămânţa, spuneam că este un act demiurgic. Sentimentul asta l-am trăit acum 20 de ani când m-am mutat la ţară şi am început să trăiesc în mare parte…din munca mea şi generozitatea naturii. Când pui câte o sămânţa în pământ, nu poţi să nu te gândeşti la şansa ce i-o acorzi…de a muri ca sămânţa şi de a renaşte ca plantă la o nou existenţa. De fapt acesta este înţelesul profund al conceptului de a muri pentru trecut, pentru ceea ce ai fost…şi a te naşte a doua oară. Numai prin moartea seminţei, copacul va răsări. Numai murind pentru ceea ce ai fost, poti sa te nasti a doua oara…pentru PREZENT, pentru ceea ce ESTI, pentru REALITATE.

    Apreciază

  3. Eu sunt cel care vede că are cartofi sau nu mai are. Fără mine a avea sau a nu avea, nu există. Supărarea vine atunci când mă cred cel care are sau cel care nu are cartofi. Ai dreptate ^^ cu^^ sau ^^fără^^ sunt temporare și pot alterna, cel care rămâne veșnic neschimbat este cel care seamănă idei, căci seamănă acolo unde nu piere nimic. Iar o idee cultivată înseamnă a avea cu toții de 30, 60, 100 de ori mai mult :).

    Apreciază

Lasă un comentariu