Şah. Luni sau oricând.


Şamanul are o teorie, pe care n-a expus-o niciodată. Democraţia înseamnă puterea poporului, dar cum poporul nu are o singură voinţă, se alege voinţa celor mai mulţi. Mai mulţi înseamnă cantitate, nu calitate. Aşa se ajunge la un numitor comun, inferior posibilităţilor societăţii, deoarece inteligenţa este invers proporţională cu numărul purtătorilor. Dar asta contează mai puţin zilele acestea, când sistemul e blocat din cauza căldurii şi a intemperiilor. Iar după opinia pictorului, nu contează sistemul, ci oamenii. Acesta fusese verdictul său la o cană cu vin alb, într-o seară de toamnă: mai bine cu oameni deştepţi într-un sistem prost, decât cu proşti într-un sistem grozav, că tot nu faci nimic cu ei. De atunci s-a apucat să picteze portrete, iar când le termină, îi vine greu să se despartă de ele, caută pretexte, amână, se codeşte, trebuie să-l prinzi înre-un moment prielnic ca să-i zmulgi tabloul.

Ce vor oamenii?, a întrebat într-o zi cardinalul. A tăcut, n-a aşteptat şi nu a primit nici un răspuns. El ştia că oamenii voiau îninate de toate să fie crezuţi, dar n-avea nici un chef să le explice celorlalţi cum vine asta. Cardinalul citise la viaţa lui mai mult decât lăsa să se vadă şi aflase dintr-o carte secretă că momentul critic în viaţa omului este acela când cineva decide să nu mai fii crezut. A mai aflat că nu era vorba doar de o simplă dezamăgire, de cineva care şi-a pus speranţele în tine şi a descoperit că s-a înşelat, că a aşteptat prea mult şi prea multe. Era vorba de o decizie politică, de o retragere ritualică a încrederii, de sacrificarea unei piese de pe tabla de şah. De ce vrea jucătorul să te sacrifice tocmai pe tine? De cele mai multe ori nu află nimeni adevărul. Poate că are în minte o combinaţie care i se pare genială, poate mută în panică şi nu găseşte o soluţie mai bună, poate că jucătorul e un prost, un impostor, dar ţi-ai dat seama prea târziu. Totul depinde de locul pe care îl ocupi, un loc la masă sau un loc pe tabla de şah.

Destinul nu are nimic comun cu locul tău, destinul e un ceas cu două cadrane, cu butoane pe care le apasă jucătorii şi cu steguleţe care cad. Lumea priveşte jocul la un ecran mare, privitorii nu ştiu că piesele de şah sunt chiar ei. Din când în când se sting toate luminile. Din când în când, jocul se ia de la început.

Anunțuri

5 gânduri despre „Şah. Luni sau oricând.

  1. Piesele sînt magnetice, se lipesc inevitabil de tabla de joc. Jucătorii sînt de plastic – şi de-ar fi fost de cîrpă, totuna! – de-aceea piesele n-ajung la ei decît meteoric, în timpul mutării şi nici n-apucă să-şi dea seama că au ajuns fără voia lor pe altă pătrăţică.

    Apreciază

  2. Viaţa aşa cum ESTE ea acum, este un joc de şah …jucat de către diletanţi.
    Destinul ne aparţine ca acţiune faţă de conjunjuncturi, conjuncturi ale efectelor generate de către noi înşine…adică de „mintea” noastră, adică de EGO.
    Oricum ne-am învârti, indiferent de figuri şi stil…tot acolo ajungem…Din păcate/fericire?!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s