Orgasmul, Viagra şi câştigul de trei centimetri


Din copilărie m-a fermecat secvenţa în care Tom Sawyer (eroul romanului omonim al lui Mark Twain) este pedepsit şi pus de mătuşa Polly să văruiască gardul. Cred că a fost pentru prima oară că am descoperit orgasmul, nu pe cel erotic, aveam vrea 10 ani la vremea aceea şi erotismul era ceva nebulos şi de neînţeles pentru mine, ci orgasmul intelectual. Să transformi o pedeapsă într-o plăcere, pe care să o vinzi altora e o mare performanţă în arta de a trăi. Asta a reuşit Tom în romanul al cărui erou este, iar autorul trage concluzia: „Dacă oamenii ar primi bani să se plimbe cu caleşca, ar considera plimbatul cu caleaşca muncă”.

N-am fost niciodată în stare de astfel de performanţe, dar sunt înconjurat de ele. Nu am găsit altă explicaţie decât instinctul de imitaţie (maimuţa) combinat cu cel de turmă (oaia). Aceste comparaţii nu sunt măgulitoare, dar altfel cum explicaţi moda sau nevoia de a fi cu majoritatea? Toţi suntem în căutarea orgasmului (în forma în care ne convine) şi toţi ne temem că ratăm ceva descoperit de ceilalţi. Oamenii se mobilizează cel mai uşor (şi mai repede), dacă le stârneşti invidia sau ura. Nu mă credeţi? Încercaţi să scăpaţi la prima bere cu colegii, că lui X i s-a mărit leafa (nu contează cu cât, contează doar că lui i s-a mărit, celorlalţi nu) şi veţi vedea reacţiile.

Omul este un veşnic Don Juan în căutarea plăcerilor inaccesibile celorlalţi, care ratează, evident, până la urmă orice plăcere, alegându-se cu stresul, sau cu complicaţiile medicale după excesul de viagra, o chestiune care nu trebuie luată neapărat la propriu, dramele noastre se consumă adesea la figurat şi mai nou virtual.

Până la urmă nu este nimic de câştigat şi nimic de pierdut, fiindcă un om nu poate fi mai fericit sau mai nefericit decât altul, îl chinuie doar doza necesară de imaginaţie care îl ajută, sau mai bine zis, care îi întinde capcana să creadă că aşa ceva ar fi posibil. Această himeră ne face să suferim, să ne încăierăm şi în situaţii extreme să ne luăm viaţa sau să-i ucidem pe alţii, findcă nu le mai suportăm excesul de fericire, acei trei centimetri, care există doar în imaginaţia noastră bolnavă.

Nu mă întrebaţi ce e de făcut, fiindcă nu ştiu să vă răspund. Probabil se recomandă să ne dezinstalăm suflete şi să le reinstalăm, după un upgrade. La calculatoare e uşor. La oameni – eu încerc de o viaţă şi încă nu am reuşit. Poate încercaţi?

Anunțuri

13 gânduri despre „Orgasmul, Viagra şi câştigul de trei centimetri

  1. Ca mai întodeauna se petrece acelaşi lucru…NU (vrem) vedem pădurea de copaci. Toate aceste dezechilibre, percepţii false, dorinţe contradictorii, au o singură şi irefutabilă cauza…EGOUL. Unii poate vor crede că acesta, egoul este ceva ca o măsea, care se poate extirpa pur şi simplu…Adevărat, este o măsea cariată , cu granulom pe care omenirea o poartă în gură de milenii. Mai mult decât atât…a îmbrăcat-o în aur, fără să o trateze…Normal că suferinţa, dezechilibrul este răspunsul acestei carii netratate…Că în suferinţă prietenul Zorin, sau Mark găsesc aspectele amuzante…asta este SINGURA parte bună a acestei situaţii, acestei carii, boli devenită endemică…

    Apreciat de 1 persoană

      1. Sunt sigur că nu vei renunţa, ca de altfel …nici eu. Şi asta nu deoarece am convingerea că putem „schimba” lumea, nici nu este indicat, este o problema strict „individuală”…dar nu poţi privi seren la ce te înconjoară fără a ACŢIONA. Nu cred nici în r(e)actiile care aparţin tot ego-ului. Aşa că …”hai la lupta(?!) cea mare”…

        Apreciază

  2. Dac-ai înțeles de la vârsta aceea pilda bătrânului Mark, te-ai înțelepțit prematur.
    La ”Omul este un veşnic Don Juan în căutarea plăcerilor inaccesibile celorlalţi” poți adăuga și că omul tinde și spre plăceri inaccesibile lui, dar accesibile altora mai norocoși/dăruiți decât el. Axiomă.
    Deoarece orgasme fizice nu pot avea la infinit, în schimb, încerc orgasme multiple intelectuale, citind și scriind (nu e creierul cea mai excitabilă zonă erogenă?!).
    Teoremele fericirii sunt aplicabile strict individual, greu de clasificat și de aplicat, mai ales… Deși ne supunem unor tipologii, nu pot nega.

    Apreciat de 1 persoană

  3. Zorin-Bill… you’re too much, young man! 🙂 😀
    @”Omul este un veşnic Don Juan…” – si Casanova… 😉 de fapt, suntem toti mamifere superioare, cica evoluate – more or less, iar barbatii(masculii!) sunt „vânatori” – prin definitie, nu neaparat prin excelenta… 🙂

    Nu suntem programati genetic sa fim monogami, asta e adevarul stiintific, confirmat de medicii-sexologi si sociologii care au ajuns la concluzia respectiva pe baza unor observatii, comparatii, statistici stiintifice, de-a lungul anilor. Preconceptiile sociale au incetatenit ideea de monogamie la „homo sapiens”. Studiile recente arata ca dragostea tine cam 3 ani, adica timpul necesar conceperii si cresterii unui copil pana merge pe picioarele lui, dupa care nu prea mai e nevoie de amandoi. Tot 3 ani dureaza pana cand cei 2 se cunosc bine sau isi dau arama pe fata… 😀 Odata ce partenerul nu mai are ce arata sau demonstra nou, interesant – intervine rutina, plictiseala. Dragostea poate fi definita ca perioada de cunoastere a celuilalt, cand „vapaia” arde… Daca exista respect reciproc si sentimentul datoriei pana la epuizarea gazului din lampa, atunci e posibil ca acea pereche sa ramana impreuna in stilul britanic(sic!): el multumeste ca e „primit” de ea, iar ea îi multumeste pentru vizita lui… 😀 Dupa circa 3 ani, defectele sunt din ce in ce mai evidente, mai vizibile, mai enervante si orice persoana de sex opus devine mai interesanta… 😉

    In codul nostru genetic suntem programati sa ne „inmultim”(LOL!), iar monogamia franeaza nitel menirea noastra initiala. O dovada e si faptul ca „activitatea”(acuplarea sexuala!) ce are ca finalitate perpetuarea speciei, ne ofera cele mai placute senzatii si-apoi, sa fim lucizi si realisti: a face amor(NU sex!) = viata-însasi, iar acele secunde de extaz sunt considerate „la petite mort”… 🙂 foarte putine specii au drept caracteristica monogamia, dintre mamifere doar lupul, in rest, masculul îsi depune samântza unde gaseste „gazda”, iar femela creste puiu’… Homo sapiens a evoluat la nivel intelectual, si-a creat un cod de comportament in cadrul speciei, insa codul nostru genetic NU s-a modificat. Se pare ca tot mai multi membri ai speciei umane decid ca au doar o viata si trebuie traita la maximum, luand decizii contrare uzantelor si constrangerilor sociale. Nu numai americanii au cam marginalizat ideea de familie cu mama si tata, unul e suficient. Cum zicea un personaj dintr-un film de Caranfil:”viata e complexa si are multe aspecte. Sa inteleg ca esti mama singura? Ai nimerit masculul gresit pentru tine…” 😀

    N.B. NU sunt adepta poligamiei, consider ca fiecare e liber(a) sa faca ce vrea cu viata si corpul lui/ei… am zis! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  4. De cînd lumea a fost vai de excepţii – atît de cele pozitive cît şi de cele negative. Dar şi aici au existat şi există excepţii, atîta vreme cît o mînă de excepţii foarte negative se folosesc de o mînă de excepţii foarte pozitive pentru a ne conduce pe toţi. Spre ce? Vom vedea (deşi eu sper să nu apuc).

    În rest ai dreptate, majoritatea covîrşitoare a populaţiei aşa gîndeşte, precum ai descris în articol. Prea mulţi Tom Sawyeri pe lume ne vînd pedepse drept înalte aspiraţii. Prea puţini ne asumăm pedepsele de bună voie pentru a le putea transforma în satisfacţii. Iar viaţa merge înainte…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s