Amanta vecinului şi bordelul de la subsol – altă postare moralizatoare

Ideea romantică a lui Eminescu, privind igienizarea cu ajutorul a două instituţii, puşcăria şi casa de nebuni, avându-l în final pe Ţepeş pe post de incendiator, mi se pare profetică. Spre neliniştea mea, profeţia a început să prolifereze, încât uneori mă întreb, nedumerit şi cu gândul la nepoatele mele, dacă vom avea soarta Iranului sau a Irakului. Nu glumesc.

Memoria mea nu e suficient de distrusă pentru a nu-mi aminti ostilitatea, chiar făţişă, după ce Ceauşescu virase spre naţional-comunism, faţă de Uniunea Sovietică. Sentimentul antisovietic îi înfrăţea pe ascultătorii Europei Libere cu propagandiştii de partid şi în ultimă instanţă chiar şi cu miliţienii şi securiştii. Aşa s-a încheiat era “socialistă” şi a început ce se vede acum. Chiar dacă ne despart mai puţin de trei decenii de perioada aceea, după care cică ar fi nostalgici 60% dintre noi – eu cred că e o minciună ordinară, dar asta e altă temă – au apărut şi proliferează atitudinile radicale antioccidentale, anticorporatiste, anti“conspiraţioniste“, care mai de care mai aprige să ne dezvălui mizeria a ceea ce numim noi occident.

Cea mai mare parte a acestor formidabile dezvăluiri nu sunt făcute de bravii noştri combatanţi pe frontul virtual, ele provin din publicaţii care circulă în voie chiar în occidentul atât de rău famat. Lucrurile ar fi normale şi ar indica o apropiere de ce ar putea fi democraţie, dacă privirile combatanţilor nu ar fi focalizate doar într-o singură direcţie. Nici un cuvinţel, din greşeală, despre partea cealaltă, adică Rusia, lumea musulmană, orientul, dacă vreţi.

Pardon?

Corporaţiile multinaţionale se comportă dictatorial, o recunosc cu jumătate de gură până şi angajaţii lor, dar asta încă nu înseamnă că dictatura începe şi se sfârşeşte cu capitalismul. Din întâmplare sau nu, formulele celălalte, de la autoritarismul rus la sharia islamică, nu sunt tocmai paradisuri ale libertăţii şi nici ale prosperităţii universale. Ba dimpotrivă, eu unul prefer să mă supun dictaturii unui CEO într-un multinaţional, decât să încasesz pumni în gură de la FSB (fost KGB) sau să fiu omorât cu pietre în piaţa publică, la porunca imamului.

Mă cutremur când aud de frăţia întru ortodoxie cu ruşii. De când ni i-a dat Dumnezeu vecini, ruşii n-au fost fraţi cu nimeni, au fost stăpâni şi atât.

Occidentul nu ne tratează cu mănuşi şi nici nu ne face daruri. N-are de ce. Nu înţeleg însă de ce unii îşi închipuie că vor profita de ridicarea, din nou, a cortinei de fier? Sper să nu uite că a durat o jumătate de secol până la demolarea celei precedente.

Dar… cum ne-a fi scris, vorba epitafului lui Francois Villon. Sau, ca să nu fiu suspectat de propagandă proociidentală: Inshallah!