Teoria posibilităţii şi tulburările de erecţie


Motto: un bărbat adevărat nu are nevoie de scuze.

Cuvinte şi idei cheie: erecţia din biserică şi omul potrivit la locul potrivit pentru altul

Orice activist din epoca metalului preţios (de aur) ştia că: tovarăşi, există posibilităţi care se poate şi posibilităţi care nu se poate. A treia variantă pur şi simplu nu exista, iar dacă activistul ar fi ştiut latină, ne-ar fi explicat că tertium non datur. Epoca dominată de activiştii pomeniniţi a demostrat o serie de posibilităţi care se poate.

  • Începând cu raţiile de benzină de 30 de l pe lună, combinate cu interdicţia de a circula pe timp de iarnă şi în restul anului tot a 2-a duminică – un exemplu de idioţenie administrativă dar şi de sadism fără seamăn, deoarece limitarea benzinei la infima cantitate de 30 de l pe lună făcea cu desăvârşire inutilă cealaltă interdicţie, dar o făcea mai dureroasă, fiindcă ghinioniştii, adică majoritatea, se pomeneau că erau nevoiţi să pornească la drum tocmai în duminica interzisă.
  • Continuând cu raţiile alimentare, cea mai sinistră bătaie de joc, să pui oamenii să cumpere raţia de pâine cu buletinul şi să-i laşi flămânzi dacă se aventurau în altă localitate.
  • Culminând cu odele şi felicitările adresate iubiţilor, pentru traiul îmbelşugat.

Toate acestea au fost posibilităţi care se poate.

În România pe stil nou am intrat în sezonul posibilităţilor care nu se poate. Puteai interzice antenele de satelit şi dacă ar fi continuat minuăţia de fericire socialistă, telefonia mobilă şi internetul, puteai cenzura unele cărţi sau filme, opri de la tipar sau difuzare altele, cu alte cuvinte constrângerea, e dovedit, a funcţionat fără cusur la noi şi cu noi.

Emanciparea e altceva.

Nu-l poţi deştepta pe om cu forţa, dacă el nu vrea. Îi poţi confisca un calculator, dar nu-l poţi obliga să înveţe să-l folosească dacă pe el treaba asta nu-l interesează. Cu cât vei insista mai mult, cu atât mai refractar va deveni individul, acceptând chiar alianţe împotriva firii sale, motivate de simpla amăgire că aliaţii promişi vor fi împotriva calculatoarelor, scutindu-l de veşnicele scuze gen „nu ştiu, nu a intrat mailul ăla”, „la mine nu se deschide” sau ”nu se poate acuma, e virusat calculatorul”.

Pe orice om îl poţi face sclav, răpindu-i libertăţile cu forţa, dar oricâtă forţă ai folosi, nu poţi face dintr-un sclav un om liber, dacă el nu vrea.

 

Anunțuri

4 gânduri despre „Teoria posibilităţii şi tulburările de erecţie

  1. Sclavul perfect…este sclavul care se crede liber.
    Asta încearcă toate sistemele sociale moderne să ne convingă…cât de liberi suntem noi ca …sclavi.
    Realitatea este că libertatea presupune cea mai mare răspundere…pe când in sclavie întotdeauna altul este vinovat pentru neputinţele tale…şi pentru cei mulţi sclavia este preferată raspunderilor libertăţii.

    Apreciază

  2. Nu înțelesesem care e treaba cu ”tulburările de erecţie”, dar cred că am înțeles: te referi la ”erecția voinței” 🙂 .
    Lipsește din acest articol categoria celor ce și-au arogat mult mai multe grade de libertate decât ceilalți. ”Prea-adaptații”. O minoritate despre care ai vorbit în trecut, e adevărat.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s