Arta eşecului


Iubite cititorule virtual, de te numeri printre aceia care consideră un eşec ceva regretabil, te invit să-ţi reconsideri opinia. În cazul în care ajungi din nou la aceeaşi concluzie, ia te rog în calcul următoaerle considerente:

  • Diplomaţii nu vor recunoaşte că preferă eşecul succesului, dar acesta este adevărul. Un eşec bine prezentat (ne-am străduit, am făcut tot ce era omeneşte posibil, „nu am precupeţit nici un efort”, … sunt expresii uzuale, pe care se bazează aprecierea susţinătorilor, oameni rezonabili care apreciază efortul, chiar dacă el n-a dat roade. Pe de altă parte, adversarii vor aprecia şi ei eşecul, fiindcă de fapt ei sunt cei care au obţinut o amânare, aşa că vor vorbi la rândul lor despre opoziţie constructivă, abordare raţională, revenire la masa negocierilor. Probabil la masa negocierilor se va pregăti un nou eşec, adică o nouă amânare şi între timp, cu puţin noroc, problema dispare de la sine. Un succes nu oferă atâtea avantaje. Susţinătorii se obişnuiesc cu ideea, aşa cum se obişnuieşte copilul cu îngheţata, şi vor tot mai mult. Adversarii se simt în pericol, în prag de aneantizare, şi devin radicali. Iată cum se deschid 2 fronturi, iar la un război pe două fronturi nu rezistă nimeni.
  • Eşecul este mai uman, dar şi mai uşor de obţinut. Dacă îţi propui să participi la dezbaterea unei legi, de exmplu, ţi-ai bătut singur cuie în talpă. Odată că trebuie să-ţi convingi susţinătorii cu argumente, trebuie să vii cu argumente mai bune decât adversarii şi în final cu o propunere legislativă mai bună, pe care ceilalţi, adversarii, au ocazia să o critice, şi se ştie că simpatia publicului se îndreaptă mereu spre protestatari. În schimb, dacă legea a trecut, ea urmează să fie aplicată ca orice lege, cu consecinţe bune şi rele. Acela e momentul potrivit pentru proteste şi dacă se poate mişcări de stradă. Legea nu mai poate fi modificată, amendarea ei e un proces complicat, aşa că adversarii nu se vor încrâncena prea tare, în timp ce susţinătorii vor adera cu bucurie la cauză, oamenilor le place teribil să lupte pentru o cauza, mai ales dacă nu-i costă nimic şi ştiu că nu vor păţi nimic neplăcut.

Exemple mai sunt multe, dar timpul tău, cititorule, e preţios şi oricât de multe pilde aş enumera, concluzia rămâne aceeaşi: eşecul este forma cea mai eficientă a succesului.

Anunțuri

15 gânduri despre „Arta eşecului

  1. Cred ca cea mai mare bataie de joc a fost dezbaterea noii legi a educatiei promovata de Funeriu, un esec al tuturor partidelor, ca doar deh, au facut un pact …pentru educatie al needucatilor .

    Apreciază

  2. Nu există lucruri opuse, sau TOTUL există datorită opuşilor, Însaşi energia este o creaţie a opuşilor…spuneam în articolul de astăzi…
    În cazul pe care-l comentezi tu, lucrurile stau întradevăr prost, din cauză că NU se doreşte succesul, sau se urmăreşte propriul succes, succesul unora, al minorităţii aflată la „butoane”… este eşecul celorlalţi, a celor muuuulti. De aici şi impresia că eşecul este o artă.Nu este nici măcar vorba de comoditate sau incompetenţa…Este vorba de un cinism extrem, într-un dispreţ total faţă de cei mulţi pe spatele cărora s-au cocoţat la putere să jefuiască.
    În ceea ce mă priveşte…eşecul, compromisul…nu reprezintă decât stări confuze…generate de alte şi alte cofuzii. Este un cerc vicios.
    Apreciez cum le „aduci din condei”…Zorine…mai zi-ne…

    Apreciază

  3. Salut.
    Am tot citit şi recitit acest text. Această minianaliză a teoriei eşecului (dacă îmi permiţi formularea) te dune prima dată la gândul că ai cam luat-o prin arătură. Dacă te apuci să reciteşi insă parcă se deschide un fel de fereastră spre ceva mai profund. Şi anume, spre un fel de predestinare … poate părea anapoda ce zic, dar nu e aşa.
    Predestinarea o vedem în marile teorii filozofice despre viaţă, despre viaţa creată, mai exact, şi este motorul principal care duce omenirea dinspre momentul Creaţiei spre momentul împlinirii Scopului Final trecând prin Calea dictată de Creator fie că vorbim de Divinitate sau de extratereştrii, practic eun mod de a explica ceea ce au căutat toţi marii filozofi: Sensul Vieţii, chestiune căutată de toţi la fel ca Sfântul Graal şi Piatra filozofală a alchimiştilor (în fond, nişte filozofi ai Materialului combinat cu Spiritualitatea şi Divinul )
    E complicat de explicat în câteva cuvinte când s-au scris biblioteci întrgi despre asta nereuşindu-se nici măcar să se găsească o cale spre terminarea introducerii..
    Ciudat este că această Teorie a Eşecului… de fapt a Predestinării în eşec pentru a nu se ieşi de pe calea spre atingerea scopului Final o regăsim în extrem de multe locuri… O regăsim în Vechiul Testament, atât în poveştile legate de Potop sau de Turnul Babel când oamenii încercau să o ia pe lângă Calea Predestinată pe o Cale a lor.. o regăsim şi în creaţia populară anonimă. De fapt e un fel de capitulare în faţa implacabilului sau abordarea unor căi dinainte stabilite,cu costuri, de asemenea, dinainte hotărâte.
    La noi o vedem în cele două monumente ale imbecilismului mioritic, Mioriţa şi Meşterul Manole.
    În Moiriţa ciobanul stă că nătărăul şi începe să îşi trăiască visul psihedelic cu sori luceferi şi brazi în loc să caute ajutor, în Meşterul Manole şeful de şantier preferă să îşi ucidă nevasta în loc să caute soluţii constructive acceptabile şi un loc cu teren ferm…
    Acceptarea Eşecului sau acceptarea unor căi de a convieţui cu el este de fapt o capitulare în faţa Implacabilului, specifică nu doar spațiului mioritic. Îl regăsim și în acceptarea de bunăvoie a Penitenței pentru îndrăzneala de încercare a părăsirii Căii …
    Să ne amintim mitul Icarian unde, încercarea de a scăpa de implacabil dune la dispariţie, dar şi în toate religiile lumii…
    Ce sunt de fapt păcătoşii? Cei care au ales altă cale decât cea dictată de Divinitate? Ce li se întâmplă? Eşecul, Iadul etc…
    Ce i se întâmplă celui care respectă Calea? Fericirea Maximă, Raiul, Câmpiile Elisee …
    Şi totuşi, dacă ne uităm în jur, cei care nu au acceptat calea şi au riscat Eşecul sunt cei care au reuşit să facă omenirea să fie ceea ce e.
    Calea interzicea multe .. unii au fost arşi pe rug pentru a permite la lumea să vadă că Universul nu e cel geocentric clamat de Religie, alţii au riscat ridicolul şi au afirmat că bolile nu sunt urmări ale atacul unor spirite cu, că materia nu e omogenă ca un cartof ci o chestie extrem de complexă. Au mai fost unii care riscând ridicolul s-au întrebat ce a fost înainte de Big Bang când teoria spunea că înainte nu a existat nimic. Şi ei riscau Eşecul … au apărut însă teorii paralele …

    Ce de de fapt Eşecul? Teama de a încerca să arăţi că lumea e un pic altfel decât schema general acceptată… Dacă ai greşit un răspuns la o întrebare sau o acţiune, soluţia nu e să capitulezi ci să o iei de la cap …

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s