Portretul scriitorului Groșan. Precizări la raportul realitate – ficțiune.


Economia noastră de piață mi-l amintește zilnic pe Ioan Groșan. Nu trece zi în care să nu fie reactualizată fabula din Portretul Maiorului Apostolescu. Acest domn Apostolescu era maior de miliție. Într-o zi, el s-a hotărât să-și comande un portret. Urmează o originală trecere în revistă a școlilor și curentelor în pictură, evident în viziunea viitorului posesor al tabloului. Merită să citiți proza. Eu am învățat multe din ea, morala ei se aplică zilnic în existența mea despre care încep să nu mai știu dacă e realitate sau ficțiune. Nu cred că m-am îmbolnăvit. Cred că e chiar o stare de fapt.

Realitatea este în ultimă analiză un produs. Orice produs trebuie să fie vandabil. Eu nu sunt vandabil. Deci sunt ficțiune.

Credeți că glumesc?

Să analizăm puțin piața literară. Nu vă place termenul? Presupun că aveți ceva împotriva pieței? Ok, dar atunci ar trebui să revenim la subvențiile de la stat, adică la ce a fost înainte de 89. V-ar face plăcere să vă duceți la editură (de stat, evident, deci una care n-are treabă cu piața) – iar lectorul de carte, caruia i-ați mai dus și un pachet de cafea și un cartuș de țigări, ca să nu se plictisească în timp ce citește, să vă spună după ceva vreme: “uite, partea asta nu merge, nu e pe linie, ăia de la partid ne leagă dacă vrem să publicăm așa ceva”? Nu v-ar place, desigur. Dar fiind o persoană conciliantă (gândești pozitiv, eviți coflictele) – ai refăcut manuscrisul, te-ai întors cu el la editură și după o altă perioadă de așteptare, speranțe, prieteni care deja știu că trebuie să-ți apară cartea și te întreabă de lansare – aflii că ai fost scos din planul editorial, nu de tot, dar ești pe o listă mai lungă de așteptare fiindcă așa a considerat instructorul de partid. Deci nu-ți rămâne altceva de făcut decât să încerci să vorbești cu activistul, pe care nu-l cunoști, așa că trebuie găsită mai întâi cunoștința comună. Încerci la vreo trei posibile cunoștințe comune. Răspunsurile: nu mă bag, poate am eu nevoie de el și nu mă pot duce de două ori să-i cer…, nu pot, m-a mai refuzat de două ori, … nu zic nu, dar trebuie mai întâi să mă consult cu nevasta… Pânâ la urmă îți iei inima în dinți și te duci direct la tovarășul. E la ședință, nu se poate. Mai încerci odată. E în delegație, în R.P.D. Coreeană. Nu te lași. Îl prinzi în cele din urmă, tocmai când iese din birou. Se grăbește, evident, are o muncă de răspundere. În picioare, în fața ușii, ai vreo două minute să-i vorbești despre manunscrisul tău. A, știe de el! Dar… n-ai avut activitate în Cântarea României. Partidul îi promovează în primul rând pe cei premiați în festival. Înscrie-te cu ceva tematic și pe urmă mai vorbim noi.

Hotărât să-ți urmezi cariera de scriitor te apuci și compui ceva tematic, sub pseudonim, să nu-și bată joc prietenii de tine, să te treacă la politruc. Ai răbdare până la următoarea ediție a festivalului. Astepți rezultatul cu optimism, convins că ești cel mai bun. Afli că nu ai luat nici un premiu. Juriul s-a orientat spre persoane din anturajul său. Pentru ediția următoare vei avea nevoie de o pilă în juriu. Dar cine va fi în juriu? Dacă mizezi pe tovarășul greșit?

N-ai ce face, trebuie să încerci. L-ai găsit, mituit, totul pare rezolvat. Doar că premiul zboară în altă parte. Pila îți explică: așa au fost ordinele de sus. Pe urmă îl vezi la braserie cu laureata și înțelegi. Ea îl ține tandru de mână iar el o privește hulpav, ca pe o pradă.

Revii la editură, insiști. Ți se va răspunde: tovarășu’, probabil ai dumneata ceva talent, dar pentru consacrare mai ai nevoie de perseverență.

Întreb și eu la final, că undeva trebuie să pun punct: ce vă deranjează la cuvântul piață?

Anunțuri

4 gânduri despre „Portretul scriitorului Groșan. Precizări la raportul realitate – ficțiune.

      1. „Toate-s vechi şi nouă toate”… sau nu? S-au schimbat tovarăşii care nu au fost de acord cu noul drum – dacă au existat aceia idealişti şi naivi. Şi evident s-a schimbat macazul, odată cu găurile puse pe acarul Păun: drumul spre independenţă economică şi energetică a fost abandonat în favoarea pieţii sclaviei, că tot era acolo, în intersecţie.

        Apreciază

  1. Iti raspund la intrebarea finala cu o intrbare :…care piata ?!
    Acum…citidu-te remarcam cum generatia noastra a fost este si va ramane marcata…De multe ori ma intreb…chiar a fost adevarat?! Dar ma linistesc fara alte ingrediente…ce se petrece acum oare este adevarat?!…Prezumtia de vinovatie nu ma paraseste…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s