#If sau primul meu text motivațional


If de Rudyard Kipling a fost primul text motivațional pe care l-am citit. Pentru multă vreme si ultimul. Nu m-a atras genul. Între timp am ajuns să privesc lucrurile altfel. Despre motive – cu altă ocazie. Mă consider un om cu oarecare experiență. Nevalidată. Adică am făcut, dar de obicei nu am reușit. Bun si asta la ceva, zic eu.

Iată cum nu trebuie să procedați.

Să trec la fapte.

Dacă vrei să rămâi pe drumul cel bun, încetează să cauți scurtături.

Nu știu dacă e ceva de capul acestei afirmații.

Poate voi afla din comentarii?

Anunțuri

6 gânduri despre „#If sau primul meu text motivațional

  1. Termenii „validare” sau „reusita”…imi displac…
    In ceea ce priveste „scurtatura”…tine de la individ la individ. Fiecare este masura drumului sau scurtaturii sale. Unii il parcurg fulgurant…altii trudesc o viata…
    In realitate nu este un drum…este o autostrada cat cerul…
    Totul este de fapt „scurtatura” fiecaruia…si este reprezentativa pentru fiecare.

    Apreciat de 1 persoană

  2. Eu înțeleg prin afirmația dumneavoastră un îndemn la dârzenie și încredere; mai departe un soi de forță a omului de a-și plămădi destinul și a nu-și schimba pașii. A căuta scurtături e deliciul omului mereu nemulțumit de viață și naiv care, cel mai probabil. crede că dacă ar fi fost altundeva, i-ar fi fost mai bine. Cu toții trecem prin asta, dar cred că drumul pe care suntem ne aparține. E adevărat că îl construim și noi, într-o măsură sau alta, e adevărat că uneori ne depășește, dar la final ne dăm seama că a fost bine și ceea ce trebuia.
    Experiența dumneavoastră nu își cere vreo validare înafara propriului eu. O zi frumoasă!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s