Antenele, dronele și barbutul


De aceste trei puncte cardinale nu scapă nici Ebola. Probabil nu merită efortul. Mă refer la efortul evadării într-o lume fără. Cel puțin în lumea în care trăim, știm la ce să ne așteptăm.

ant01Antenele – sau sindromul de panică în societatea informației. Toată lumea știe că trebuie să știe, adică să fie informată. Dacă trebuie, gata și spaima – dacă îmi scapă ceva? Dacă mă întreabă… ai văzut?… ce zici de?… și eu habar nu am. Teama e atât de mare încât întrebarea la ce-mi folosesc aceste „informații”? e pur și simplu de neacceptat. Drept consecință consumatorul va sta toată ziua cu ochii beliți la media. Normal că nu are cum să fie atent toată ziua. Atenția consumatorului mediu nu depășește intervalul de 2 minute. Restul e zgomot de fond, care pătrunde în ureche și de acolo trece direct în subconștient, ca în copilărie cântecele de leagăn. Iată cum se construiește falsa memorie, benefică din 4 în 4 ani pentru „exercițiul democratic”.

ant02Dronele – sau rezolvarea treburilor murdare de către roboți, înlocuitorii sclavilor. Sclavii nu mai sunt actuali, costă prea mult la intreținere si / mai ales – sunt oameni, deci greșesc mult mai des decât mașinile. De aceea avem nevoie de drone sau de roboți, care să facă treaba murdară în locul nostru. Dacă vă uitați în scriptul unei pagini codate în html (hypertext markup language) – apropo, tot internetul folosește acest limbaj, asta în cazul în care v-a scăpat până în prezent acest amănunt, ceea ce nu cred – ei bine, în scriptul aminti veți găsi expresia „robots”. Nu intru în detalii. Orice căutare pe Google, care pare întâmplătoare, nu e.

ant03Barbutul – când societatea e prea evoluată tehnologic, hazardul se apropie de nivelul epocii de piatră. Mai exact, mașinile au ajuns prea deștepte pentru omul tot mai comod. În conseciță, eroarea umană se produce tot mai des și în împrejurări tot mai ridicole. Aștept ziua în care o femeie de servici va declașa un conflict militar stergând cu sârg si cu cârpa înmuiată în detergent butonul de declanșare a nu știu cărui sistem de rachete. (Știu că nu e chiar așa, dar ceva pe apropae e posibil).

Morala: faceți cum credeți, dacă credeți că mai are vreo importanță cum faceți.

Anunțuri

4 gânduri despre „Antenele, dronele și barbutul

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s