Câteva observaţii despre standardele „Indie”


Fără îndoială că noutatea acestui secol se numeşte „indiepublishing” sau „selfpublishing”. Este un produs al tehnologiei, sau mai bine zis o consecinţă a direcţiei în care a luat-o dotarea noastră cu gadgeturi, care dintre care mai inteligente, atâta timp cât sunt online. Prima consecinţă: dependenţa individului de semnal – trece-l offline şi l-ai terminat.

Publicarea pe cont propriu este strict legată de mediul online. Userul, fost cititor, primeşte direct de la producător. În preistoria, care precede internetul, exista o ierarhie. Citeai anumite ziare, cumpărai cărţile editate de anumite edituri, ştiind că acestea publică în conformitate cu standardele tale. Această ierarhie nu era doar subiectivă, ea se bucura de susţinerea altor instituţii, la rândul lor branduri care emiteau garanţii. Mediile academice, fundaţiile, chiar şi partidele, care atunci mai erau obligate la identitatea unei doctrine, constituiau mărci înregistrate. Uniunile de creaţie aveau un cuvânt hotărâtor de spus, adesea verdictul lor era diferenţa dintre glorie şi neant.

Prin anii 70, când am început să scriu critică literară, a fi membru al Uniunii Scriitorilor era un blazon de necontestat. Astăzi, Uniunea mai înseamnă nişte bani publici, la care poţi avea acces sau nu, fiindcă piaţa nu are nici o legătură cu ea. Ratingul, în speţă vânzările de carte la rândul lor nu au nici o legătură cu valoarea operei literare (sau cvasi literare).

Toată lumea ştie aceste lucruri, nimeni nu crede că starea de fapt poate fi schimbată, altfel s-ar întâmpla ceva în acest sens. Drept urmare trăim în comunităţile noastre tribale, care există doar online. Ne-am „cunoscut” în acest mediu, comunicăm cu persoane reale sau cu pseudonime, majoritatea nu i-am văzut niciodată în viaţa reală, iar fluxul care circulă între noi este bazat pe hazard şi încredere, iar la încerdere se ajunge prin selecţie elementară – îmi place sau nu.

Ce credeţi, va supravieţui literatura în acest environment?

Anunțuri

9 gânduri despre „Câteva observaţii despre standardele „Indie”

  1. Literatura?
    Fără să-mi iau vreun aer de cunoscător, sunt relativ conectat la fenomen, deși nu sunt parte din el. Dacă analizez strict mediul online și dacă mă limitez, deocamdată, la poezie, eu constat o distanțare a poeziei adevărate de capacitatea publicului de a o recepta. Se scrie poezia viitorului la timpul prezent și foarte puțini țin pasul cu ea.
    Repet, mă raportez doar la mediul online – și argumentez astfel: pot cita cel puțin 15-20 de bloguri de poeți amatori, cu un feeling de poeți sadea, dar care scriu o poezie simplistă, bună doar de pus pe răni de fete de pension (sau de băieți de catifea ponosită, să nu par misogin). Ei, acești poeți, respectabili în intenție, adună de la 80-90 de likeuri în sus pe postare, pe când blogurile poeților premiați/recunoscuți critic rămân într-o castă impenetrabilă, primind când și când câte un like sau câte un comment de la vreun connesseur/fost coleg de Litere etc.
    Până la urmă, publicul este provocat de poezelele în a căror lirică se regăsește ca nivel de receptare, nu cu scriitura de avangardă, care le sperie creierul și le agresează simțurile. Prea puțini ies din zona de confort intelectual.
    Iar dacă evadăm din online, cred că tirajele cărților de poezie reflectă și priza dovedită pe net.
    Sunt și alte simptome/explicații, dar am scris deja prea mult.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s