Cum mi-a fost „hăcuită” parola de mail


wishPovestea spune că trăia odată, într-un orăşel de provincie, un entuziast al noutăţilor de tot felul, dar cum şi-a petrecut viaţa prin birouri, a ajuns să le cunoască pe cele care de obicei încap în astfel de încăperi. Evident, calculatorul, în toate variantele lui, nu a rămas o simplă descoperire ci a devenit un mod de viaţă. Noului mod de viaţă i s-au adăugat nu doar facturile pe care furnizorii nu le uită niciodată, chiar dacă clienţii nu sunt de aceeaşi părere, mediul virtual a venit şi cu o serie de provocări pentru minte. De la „poşta electronică” – (nimeni nu-i mai spune aşa) – până la reţelele de socializare – (termenul se mai foloseşte) – memoria a început să se aglomereze cu utilizatori şi parole până când, într-o zi, ameninţa să clacheze. Din când în când, tot mediul virtual ne aduce la cunoştinţă câte o grozăvie, cum ar fi de pildă publicarea a x conturi de mail, dar ne consolează rapid cu o soluţie nouă pentru a ne proteja intimitatea – ce contează câţiva cenţi în plus în faţa unei fericiri atât de depline?

Până la urmă e vorba de bani, doar de bani. Nu scap de gândul ce s-ar întâmpla dacă tot mai mulţi oameni nu şi-ar mai dori bani, nu şi-ar mai dori puterea pe care unii le-o atribuie, nu ar mai dori să fie tot mereu cu un pas înaintea celorlalţi în achiziţionarea de bunuri şi servicii care trebuie să fie tot mai scumpe. Cred că până la urmă sistemul s-ar prăbuşi, deoarece azi funcţionează doar cu această energie mintală: obsesia de a avea mai mult decât celălalt.

Nu-mi imaginez prea bine cum ar arăta lumea celor care nu-şi doresc nimic în mod deosebit, care nu suferă că nu sunt mai bogaţi, mai talentaţi şi mai fericiţi decât vecinul lor, care dorm liniştiţi noaptea, nu se gândesc ce servicii ar mai putea inventa pentru a prinde un număr cât mai mare de clineţi în plasa reţelei proprii, care să aducă în fiecare secundă şi cu fiecare clic, ceva profit.

Probabil nimeni nu-şi doreşte azi o astfel de lume, chiar dacă se plânge că e obosit, stresat, scârbit sau mai ştiu eu cum. Totuşi, ea – lumea fără dorinţe – e posibilă, nu prin schimbarea radicală a mentalităţii noastre ci prin distrugerea definitivă a planetei pe care nu ar mai rămâne nimic ce merită o dorinţă. Nu ştiu cât de mai sunt şansele ca obiectele pe care le râvnim să dispară într-o bună zi, lăsându-ne pradă depresiei, sau, cine ştie, am descoperi că de fapt e o eliberare să afli că nu mai ai de ce să te agiţi?

Anunțuri

11 gânduri despre „Cum mi-a fost „hăcuită” parola de mail

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s