De ce nu vorbim despre limitele democraţiei?


truthRăspunsul e simplu: nu pomenim limitele democraţiei fiindcă nu ştim ce să punem în loc şi ne temem că singura alternativă ar fi dictatura. De ce nu ştim ce să punem în loc? Fiindcă suntem conformişti. A devenit aproape imposibil să vorbeşti lucid despre democraţie. De ce aproape imposibil? Motivul e tot democraţia, mai exact pluiripartitismul şi felul în care înţelegem azi partizanatul politic. Câteva explicaţii mai jos.

Partidele funcţionează prin şi cu membrii care se întrec între ei în a-şi arăta ataşamentul faţă de declaraţiile liderului şi nu faţă de principii sau doctrine. Declaraţiile publice ale liderilor sunt reluate, cu şi fără rost, de armata de oameni care vor să facă carieră în politică.

Publicul, care parţial se confundă cu electoratul, în sensul că nu toţi consumatorii de media votează şi nu toţi care votează sunt neapărat consumatori de media, este sufocat cu o supraofertă mediatică. Avem atâtea antene şi canale, încât e firesc să se formeze tabere după preferinţele fiecăruia. În principiu avem 3 variante de comportament:

  1. Cei care preferă puterea şi acceptă doar produsele media care le dau dreptate, respectiv care laudă puterea.
  2. Cei care preferă opoziţia şi acceptă doar produsele media care critică puterea.
  3. Cei neafiliaţi, adesea şi indiferenţi, care nu contează politic.

Noi am mai reuşit în ultimul timp să segmentăm punctul 2 şi avem tot felul de bisericuţe despre care nu mai ştim dacă sunt împotriva puterii sau prea ocupaţi să se răfuiască între ei, dar asta nu schimbă cu nimic situaţia şi nici nu sporeşte calitatea democraţiei.

Oricum, această dispunere de forţe, inteligenţe şi idei face imposibil dialogul raţional, fiindcă nimeni nu mai este interesat să afle adevărul, pentru motivul că adevărul nu are culoare politică şi nu poate fi confiscat de nici una din grupările beligerante.

Ce ni se oferă e trunchiat, e parţial, jumătăţi de adevăr care sunt mai nocive decât minciuna neaoşă. Pe scurt, ni se oferă manipulare. Din păcate nu ni se oferă nimic altceva.

Rămâne să alegem dacă acceptăm să fim manipulaţi sau dacă refuzăm. Fiind vorba de o opţiune personală, o face fiecare pentru el, deoarece publicarea opţiunii este deja propagandă şi ne duce înapoi la manipulare.

De o sută de ani şi mai bine, vorba lui Caragiale, din această dilemă nu putem ieşi.

Anunțuri

8 gânduri despre „De ce nu vorbim despre limitele democraţiei?

  1. De fapt, unica alegere disponibilă este ‘de către cine anume să fim manipulaţi’. Nu există nici un ‘dacă’.

    Iar pentru democraţie nu avem decît două limite extrem de simple: în stînga D iar în dreapta E. Fiindcă ‘democraţie’ a ajuns doar un cuvînt în dicţionar, nimic mai mult, repetat ad nauseam.

    Apreciat de 1 persoană

      1. Credeam că s-a răspuns de mult la ea, numai noi n-am ştiut. Posibilă? Îndeplinite fiind condiţiile sine qua non, înclin să cred că da. Probabilă însă? Nu, în nici un caz în viitorul apropiat.

        Cu toate astea, literatura – chiar şi cea de proastă calitate cum ar fi platformele grupărilor politice – va ţine aprinsă flacăra speranţei bla-bla-bla-bla-bla…

        Apreciat de 1 persoană

  2. Cu limitele astea e ca în psihiatrie… nimeni nu ştie unde e graniţa dintre normal şi anormal, eventual poate doar bănui.
    Iar Caragiale avea dreptate cînd spunea că poporul român nu e copt destul. Şi aşa va fi încă mult timp de acum înainte.Cu tot ceea ce rezultă din asta…

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s