Poporul care trăieşte în trecut


scrisoareAvem o tradiţie şi suntem consecvenţi în privinţa respectării ei: pentru noi, prezentul nu contează, fie că nu avem ce să facem cu el, fie că nu ştim cum să-l facem mai bun, dar de când mă ştiu ne-am refugiat, căutând febril în amintirile de ieri explicaţii şi interpretări, nuanţe şi detalii, toate într-o permanentă atmosferă de cenaclu. Acesta a fost şi este eternul nostru festival.

Pe când făceam primele încercări cu recenzii la revista Astra, care apărea atunci la Braşov, asta era prin anii 70, tema zilei era obsedantul deceniu. Obsedantul deceniu era deceniul 6, deceniul colectivizării şi al marilor epurări politice, în care ne-am apucat să facem rânduială cu zece ani mai târziu, când evocările acelor zile dramatice din anii 50 mai aveau efectul năpustirii cu târnăcopul asupra unei uşi larg deschise.

„Forţarea” uşilor deschise avea să ne urmărească şi după 89, când ne-am apucat febril să facem procesul dictaturii şi al comunismului, evident tot cu un decalaj de un deceniu şi ceva, când toate dezvăluirile se refereau la istorie, ori reinterpretarea istoriei se oprea mereu în pragul prezentului, ca nu cumva azi sau mâine să fie contaminate.

Mai are rost să vă amintesc de regimul Băsescu, cu care am ne răfuim după încheierea lui? Chiar nu-i pasă nimănui de ce se va întâmpla în ţara asta din 2015 până în 2020? Evident că nu, altfel am avea parte de o schiţă, cât planul de lecţie al unui dascăl de la ţară, care trebuie şi el să-şi împartă cumva materia dacă vrea să o parcurgă până la sfârşitul anului.

Au fost propuse câteva subiecte de dezbatere. Ele fie că nu interesează opinia publică, fie opinia publică nu mai are cum să ajungă în media, care prezintă un preaplin de invective la adresa adversarilor politici şi de scenarii penibile şi infantile de demonizare a candidaţilot, alţii decât cel din a cărui pungă de campanie ne hrănim.

Minunat. Iată câtă fantezie debordează din acest popor talentat când e vorba să-l facă pe cineva de ocară. Doar că un milion de pamflete, scrise la marea artă, nu fac cât o singură pagină de proiect. Avem? N-avem. La noi se servesc doar pamflete. Deci, culcaţi-vă liniştiţi, pamfletarii lucrează pentru noi, care vom mânca pamflete în următorii 5 ani. Asta vrem, asta ni se va da.

Tot clasicul zicea: bravos naţiune, halal să-ţi fie! Şi ne va fi.

Anunțuri

3 gânduri despre „Poporul care trăieşte în trecut

  1. De ce nu se dezbate un proiect de viitor? Păi, părerea mea e că ţara asta nu mai are viitor şi cineva acolo sus ştie bine asta, că doar totul decurge conform planului. Şi nu riscă să apară asemenea mari discrepanţe între concluziile dezbaterii şi realitatea viitoare.

    De ce dezbatem trecutul? Fiindcă trăim o minciună pornită dintr-o minciună, simţim asta şi vrem adevărul. Îl vom afla atunci cînd vor afla şi „prietenii” de peste baltă cine şi de ce – cu adevărat – l-a „adormit” pe JFK. Adică atunci cînd nu va mai avea importanţă nici măcar ca eveniment istoric.

    Viitorul care ni se pregăteşte nu ni se potriveşte. Dar îl vom avea, totuşi, fiindcă noi cei puţini şi treji n-am avut, nu avem şi nu vom avea niciodată un cuvînt de spus în „democraţia” asta. Cei mulţi şi adormiţi – nici atît. Iar pamfletele şi pamfletarii de serviciu au grijă să dea drumul la abur cînd creşte presiunea prea mult – supapa de Siguranţă.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s