Politica a murit! Trăiască ficţiunea!

Politica nu a murit într-o mare explozie, ci într-un fâsâit discret. Afirmaţia îi aparţine lui Henry Kissinger, care ştia despre ce vorbeşte şi care, atunci când a spus această memorabilă frază, se referea doar la fosta Uniune Sovietică.

Nu se poate spune că nu ne-am adus şi noi obolul la decesul contemporan al lui zoon politikon, înlocuindu-l cu personaje fictive, care nu au nici o legătură cu felul în care funcţionează societatea, dar care sunt remercabile în planul ficţiunii.

Pentru noi politica e un fel de fotbal, am importat toate modelele posibile, de la hoolingans din Marea Britanie până la stilul fanatik din Istambulul nu prea îndepărtat.

Suporterul, cum îi spun comentatorii politically correct, nu are nimic cu succesul sau eşecul echipei sale, nu primeşte niciodată ceva în schimb, dimpotrivă, el îşi plăteşte din propriul buzunar, tricoul şi şapca, biletul la suprapreţ şi amenzile după bătaia cu jandarmii. Dar toate acestea nu-l interesează, el vrea să câştige echipa „lui” şi nimic altceva nu are importanţă în lumea aceasta.

Galeriile trebuie animate, au nevoie de şefi care stau bine cu pumnii dar şi cu patronii, altfel se lasă cu scandal şi se duce profitul pe apa sâmbetei.

Supoterul nu participă niciodată la profit, nici electoratul la „binefacerile” politicii.

Politica e pentru politicieni aşa cum fotbalul e pentru patroni, jucători, antrenori şi starlete.

Ce ficţiune poate fi mai convingătoare decât thrillerurile de fiecare seară care ţin publicul cu sufletul la gură, cu berea aproape şi cu ura în suflet?

Aceasta din urmă se mai revarsă pe net unde ai noştri dovedesc că s-au născut poeţi şi chiar au talent.

Chiar sunt curios dacă voi apuca să văd destrămându-se şi „liga” asta.