Fantomele care ne cutreieră existenţa

Existenţa noastră nu se termină dintr-o dată. Moartea, descrisă drept un schelet cu coasă în mână de mitologii, este doar un capăt de drum, la care nu se ajunge prea uşor. Decesul fiziologic, încetarea funcţiilor vitale ale organismului se poate  produce subit sau după o agonie, care însă nu se compară cu prelungita jale a supravieţuirii.

Când mi-am luat drept motto la prima şi singura carte pe care am scris-o [o găsiţi aici] vorbele lui Che Guevarra, prefer să mor în picioare decât să trăiesc în genunchi, lumea a zis că exagerez. N-am ce să răspund. Lumea are întotdeauna dreptate, după principiul majorităţii. Majoritatea are dreptate chiar şi atunci când n-are, de aceea mor democraţiile.

Azi m-am hotărât să încep lucrul la cea de-a doua carte: Homo [D]. Nu mă întrebaţi ce înseamnă [D]. Veţi afla când termin de scris, dacă voi termina vreodată. Recunosc, e o întreprindere hilară şi inutilă într-o lume în care există mai mulţi scriitori decât cititori. Supraoferta de scriitori ar cere bunului simţ să renunţe. Nu am fost capabil de aşa ceva.

Tema propusă pentru Homo [D] e moartea succesivă a iluziilor, menţinerea lor „cuplate la aparate” în vederea găsirii unei (jalnice) justificări a rătăcirii noastre pe pământ. Din câte îmi dau seama, am mult de scris, cu toate că ar fi suficient un singur cuvânt: zadarnic.