Șeherezada a rămas și fără idei


sehPe când citeam de zor pentru examenul de literatură americană contemporană (asta se întâmpla în urmă cu o jumătate de secol), am aflat că John Barth a venit cu ideea Șeherezadei, care și-a terminat poveștile, dar continuă să povestească pentru a nu fi decapitată. Mi-a plăcut atunci teribil cum scria John Barth, dar întotdeauna am avut senzația că exagerează, o judecată normală pentru un student clujean pe la mijlocul secolului XX, chiar daca e mai greu de explicat cuiva care n-a trăit în România acelor ani.

Între timp, atât studenția generației mele cât și România „socialistă” sunt istorie, adică devin interpretabile în funcție de intențiile interpretului, în schimb Șeherezada a rămas actuală, aș zice chiar că este mai actuală decât oricând și asta nu e deloc greu de demonstrat.

Pe atunci exista în România un singur canal tv la care se uita toată populația posesoare de televizor, odată pentru că aparatele acelea cu lămpi erau foarte scumpe raportate la salariile de atunci, deci nu-ți permiteai să le cumperi ca să nu le folosești, iar în al doilea rând descoperisem și noi că nu exista somnifer mai bun decât programul tv, doar că pe vremea aceea nu exista telecomandă, motiv pentru care multă lume adormea cu televizorul aprins.

Având în vedere modestele pretenții ale publicului din vremea aceea, Șeherezadele noastre trăiau bine, nu apucau să-și termine poveștile și toată lumea părea fericită.

Dar ce să te faci în România de azi, când producția de audiovizual de la noi, luată pe cap de locuitor, e mai mare decât media europeană și publicul are mâna dreaptă mai dezvoltată de la telecomandă? Cum să mai astâmperi poftele acestei clientele mofturoase și instabile, care sare cu butonul de la un canal la altul, iar în industria media, dacă n-ai rating, n-ai nimic?

În aceste condiții dure, Șeherezada noastră a rămas nu doar fără subiecte, a rămas și fără idei. Numai așa îmi explic cum publicul înghite, probabil în baza unui reflex pavlovian, vine seara și întindem mecanic mâna după telecomandă, programele din ce în ce mai tâmpite, fără să fie capabil să scoată din priză sursa de zgomot care nu mai face doi bani, în afară de faptul că bruiază atmosfera din casă?

Ați încercat să vă uitați la un astfel de program („de știri??!!!”), încercând să vă puneți măcar 2-3 întrebări de om normal? Încercați, renunțând la prejudecata că trebuie să fiți „informați”, care pornește de la faptul că ceea ce vi se prezintă acolo poartă eticheta informație, doar că eticheta e falsă!

Normal, numai dacă vreți, dar… încercați! Merită!

Anunțuri

3 gânduri despre „Șeherezada a rămas și fără idei

  1. Ar trebui să fiu retardat ca să mai stau vreodată, voit şi conştient, în faţa unui program teve!

    În altă ordine de idei, chiar şi pe vremurile „acelea” exista TVR2 (nu mai ştiu exact cînd a fost pus în emisie), însă nu putea fi recepţionat pe tot teritoriul ţării. La noi ajungea cu greu, numai cu antenă Yagi cu 5-7 elemente. Uneori se vedeau mai bine bulgarii decît doiu’. TVR1 era pe canalul 6 iar TVR2 era pe canalul 2.

    Primul aparat teve a fost un Venus 2 cumpărat prin ’69-’70 cred, evident cu lămpi, cu diagonala de 47cm, care cred că încă mai există pe la maică-mea prin apartament dacă nu l-o fi aruncat mai recent. A funcţionat pînă acu’ vreo zece ani (aproximativ) – aş vrea să văd un aparat contemporan care să reziste atît, chiar şi cu reparaţii.

    Pe atunci se ştiau multe şi lucrurile se făceau la modul corect.

    În primul rînd se ştia că teveul provoacă dependenţă, iar statul nu avea nevoie de zombi care să se îngraşe pe canapea cu ochii-n programe, Care nu erau, fiindcă nu se iroseau atîtea resurse pentru a produce gunoi televiziv autohton ca acum.

    În al doilea rînd se făcea economie de curent electric – una drastică – pentru a rămîne pe cît posibil în producţia internă, ceea ce însemna independenţă economică.

    În al treilea rînd populaţia nu era terorizată 24/7 cu informaţii monstruoase care să le distrugă liniştea psihică, diminuîndu-le randamentul în muncă şi alterîndu-le comportamentul într-un mod profund negativ, aşa cum se întîmplă de un sfert de secol încoace. Omul vedea un pic de propagandă, i se spuneau minciuni frumoase cum că totul e în regulă şi n-are de ce să-şi facă griji pentru ziua de mîine (şi într-adevăr nu avea de ce!), vedea un desen animat cu Mihaela, Lolek & Bolek, Calimero, Omuleţul lui Gopo, Mickey Mouse, Donald Duck, Tom & Jerry şi alte personaje care nu aveau colţii de un metru şi ochii injectaţi ca în desenele animate din ultimul sfert de secol care induc copiilor (şi tuturor celor care le urmăresc) ideea că lumea şi Iadul sînt unul şi acelaşi lucru (deşi prin asta profeţia s-a autoîndeplinit) şi seara cînd treburile casei erau terminate, omul mai vedea un film clasic unde bărbatul era gentleman iar femeia o lady, ori un muzical de pe Broadway, ori altceva liniştitor care să nu-i tulbure odihna necesară pentru o nouă zi de muncă. Desigur, mai erau şi ocazionalele filme de propagandă, de război, de spionaj, cît să avertizeze omul de pericolele dinafară.

    Şi cu toate astea, nu era bine atunci… Amintirea comună e doar cea a sfîrşitului anilor ’80 cînd alimentele erau raţionalizate şi viaţa se îngreunase. Ah, dacă ar fi fost atunci programele astea teve diverse… Omul ar fi uitat şi de foame şi de tot şi „revoluţia” nu s-ar mai fi întîmplat. De aceea avem acum televiziune cu tîrna – ca să nu se trezească românii s-o pună de înc-o revoluţie – de data asta una reală…

    Desigur, asta e doar părerea mea proprie şi personală, poate fi complet (sau majoritar) greşită. Cui îi pasă…

    Apreciat de 2 persoane

  2. Revenim …şi nu se poate altfel…să ne tot raportăm la anii în care am făcut „ochi” în lume, ani întunecaţi, cu toate că tinereţea învoltă plină de fervoare, de entuziasm a estompat multe dintre dezechilibrele lumii de atunci. Faptul că unele dintre acele dezechilibre sunt preferabile celor de acum…este o altă discuţie ce merită tratată în sine.
    Telecomanda înainte de 89′ nu avea sens…Existau două programe, care şi alea aveau în ultima vreme o durata minimală. Asta nu era rău…Faptul că acum ne putem destrăbălă cu un număr sufocant de programe nu face decât să ne abată atenţia, să ne ]ndep[rerteze tot mai mult pe unii de alţii şi pe toţi de noi insisine. Folosim orice prilej să nu rămânem cu…NOI înşine, să nu trebuiască să REALIZĂM înstrăinarea noastră funciară, înstrăinare devastatoare…în vederea conştientizării stări de FAPT în care ne bălăcim, în care ne zvârcolim, în care băltim. Teve-ul este un mijloc important prin care ne auto-destructurăm, devenim schizofrenici, rupţi de realitate, de prezent, de noi înşine. Ducem o lupta pe care o pierdem invariabil în …faţă televizorului, anesteziindu-ne cu ORICE, cu bun „ce-o fi”…numai să UITĂM de nemulţumirea, de nefericirea noastră devenită endemică…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s