… şi restul e literatură


poetrypentru că literatura nu va muri niciodată. Vor muri poeţii, vor falimenta editurile, vor dispărea revistele în neant, dar literatura va rămâne. Literaturii nu-i pasă dacă o citim sau nu, nu-i pasă de conjuncturi şi de concursuri, de societăţi literare, preşedinţi şi contestatari. Literatura poate fi înţeleasă sau nu, cel care pierde este cel care a ratat actul de lectură, cel care câştigă este cititorul. Da, literatura este pentru cititori, ea iubeşte cititorii, îi pasă de ei şi îi va ocroti mereu. Nu se poate spune acelaşi lucru despre raportul dintre literatură şi scriitor. Scriitorul se îndeamnă la un mariaj cu literatura, vrea o relaţie oficială cu ea, poate că râvneşte şi la zestrea ei, pe urmă o poate înşela şi în cele din urmă. cine ne spune că nu o va părăsi? Literatura e circumspectă când e vorba de scriitori, mai limpede e relaţia ei cu poeţii, amanţii eterni ai muzelor şi cei din urmă clienţi ai cârciumilor care fără ei nu ar avea haz. Mă veţi întreba care e diferneţa dintre un scriitor şi un poet? Pentru mine, scriitorul e un statut, poetul e o stare. Mă mai întrebaţi de ce am devenit, aşa, dintr-o dată, patetic? E simplu, am îmbătrânit.

 

Anunțuri

11 gânduri despre „… şi restul e literatură

  1. patetic, nu cred,ci ușor sentimental
    cu toată graba, intreb? dar criticul ce este? cum rămîne cu critica ? 🙂
    iar pe cititorii fideli (sau poate simpli vizitaori) îi rog cuviincios sa nu mă acuze de lipsa de nuanțe, pentru că eu am străbătut cîndva curcubeul…

    GATA! m-am cumințit..

    Apreciat de 1 persoană

    1. „Uşor sentimental” e o uşă care se deschide spre patetism.
      Critica doarme.
      Românii scriu.
      Unii mai citesc.
      Nimeni nu mai e interesat de critică.
      Uneori lipsa de nuanţe duce la un radicalism binevenit.
      Mulţumesc pentru comentariu.

      Apreciază

      1. Mi-ai adus aminte de-un banc vechi:

        Un angajat, de cîte ori se intersecta cu şeful prin instituţie, îl saluta invariabil cu formula „Căldură mare, şefu’!” La un moment dat, un coleg îl întreabă:
        – Băi, da’ tu de ce îl saluţi mereu pe şefu’ zicînd ‘căldură mare’?
        – Păi ce, ai vrea să-i zic în faţă ‘arde-te-ar focu’?!
        🙂

        Curat murdar, monşer! 😀 Desigur, bancul n-are legătură decît cu zîmbetul. Sau zîmbetele, dacă a reuşit să provoace mai multe. 😉

        Apreciat de 1 persoană

  2. Rădăcina patetismului este „patosul”…iar patosul este TRAIRE totală, adică asa cum ar trebui sa fim in orice relatie de viată. Că pateticul cade in sentimentalism stârnind nostalgii lacrimogene, că poezia este clienta fidelă a acestuia vibrând pe coarda sensibilitatii…tot nu găsesc nici o vină…vârstei. Am „îmbatranit”…nu este o scuză, deoarece nu este nimic de scuzat atunci cand te lasi prada simtamintelor si mai ales deoarece vârsta in sine nu înseamnă…nimic în plus sau în minus…

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s